ASTRU Cluj: Sa stralucim si sa aprindem stele in noaptea altor tineri! - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

ASTRU Cluj: Să strălucim și să aprindem stele în noaptea altor tineri!

[2019-11-20]
În perioada 15-17 noiembrie 2019 s-a desfășurat, la Centrul Spiritual Manresa din Cluj-Napoca, cursul ASTRU cu tema „Domnul ne cheamă să aprindem stele în noaptea altor tineri”. La acest curs au participat 28 de responsabili, educatori și asistenți spirituali ai grupurilor ASTRU specializate din Cluj și Gherla, și parohiale din Mănăștur 1 Vest, Someșeni, Andrei Mureșanu, Florești, Dej, Beclean, Bistrița, Herina, Maieru, Feldru-Valea Secerului, Sângeorz-Băi, plus alți invitați. Vineri seara, după primirea participanților și cină, am dat start programului cu un moment de „Bun-venit!”, urmat de câteva activități care ne-au ajutat să ne cunoaștem mai bine.

Vlad Pupăză, formator în cadrul Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, a venit apoi pentru a ne vorbi despre stele, ele fiind un simbol pentru acest curs. Am avut chiar ocazia de a admira mai îndeaproape creația Domnului de pe bolta cerului, cu ajutorul telescopului – luna în splendoarea sa și stelele ca parte a unor constelații sau în roiuri – înțelegând astfel cum se așteaptă din partea noastră să strălucim în întunericul lumii. Am încheiat prima zi cu un moment de rugăciune în stil ignațian, pregătit de Paulina Zmuda (fost voluntar ASTRU Cluj în 2018), în cadrul căruia am reflectat la nivel individual, cu mulțumire, asupra zilei care s-a încheiat și asupra modului în care o vom trăi pe cea care urmează.
Sâmbătă dimineață am participat cu toții la Sfânta Liturghie celebrată de Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu împreună cu preoții Sebastian Peșteșan, asistent spiritual general ASTRU Cluj, Radu Tălpălariu, consilier eparhial pentru tineret, și Cristian Goia, asistent spiritual ASTRU – grup parohial „Sf. Iosif” Someșeni. În cadrul predicii, pornind de la pasajul evanghelic al zilei, Preasfințitul ne-a vorbit despre cele trei feluri în care personajele din Evanghelie răspund chemării lui Isus: primul dorește să îl urmeze pe Cristos, însă El îi pune înainte în vedere ce presupune această decizie; al doilea amână luarea unei decizii, considerând mai importante relațiile cu ceilalți, iar al treilea pune bunurile materiale mai presus de chemarea lui Cristos.
Ca responsabili și educatori ai unor grupuri, noi trebuie să fim atenți și să răspundem chemării lui Dumnezeu. În același timp, avem datoria de a-i asculta pe membrii grupului, de a-i primi și accepta ca frați ai noștri. În încheiere, am ascultat o poveste despre un înțelept orb, care spunea despre el că era astronom, dar că are un alt sistem solar pe care îl privește, vede soarele din interiorul lui. Tot așa, fiecare dintre noi avem un soare în sufletul nostru, pe care trebuie să îl lăsăm să strălucească. De asemenea, Episcopul a vorbit despre rolul și datoria liderului de grup, care este de a-i asculta și ajuta pe ceilalți să își descopere drumul, sau de a-i îndruma spre cei care îi pot ajuta în situațiile de răscruce sau confuzie.
Adunarea Generală a fost următorul punct în program, în cadrul căreia au fost prezentate rapoartele de activitate ale consiliului de conducere și ale grupurilor reprezentate, raportul financiar pe anul 2018 și bugetul pentru anul 2020, încheind cu primirea noilor grupuri în asociație: grupul parohial de tineri din parohia „Sf. Iosif” – Herina și grupul specializat din Gherla. În continuare, tinerii responsabili de grupuri au fost ajutați de Eduard Socaciu să își înțeleagă mai bine rolul de responsabil într-un grup parohial/specializat ASTRU Cluj
În paralel, educatorii și asistenții spirituali, în sesiunea coordonată de Radu și Oana Capan (Departamentul pentru Cateheză și Învățământ Religios al Eparhiei de Cluj-Gherla), au discutat pe baza a două materiale video despre pastorația tineretului, care nu se rezumă la activitățile săptămânale ale grupului, ci trebuie să aibă o arie de atenție mult mai largă, care să se concentreze pe contextul în care trăiesc tinerii și copiii și pe alte aspecte importante ale vieții lor. Sesiunea următoare, intitulat㠄Să formăm constelații”, a provocat tinerii să lucreze în echipă pentru a rezolva sarcini practice propuse, dar și pentru a răspunde cât mai precis întrebărilor pregătite în partea de QUIZ despre asociație, respectiv misiunea, identitatea acesteia, dar și despre rolul lor ca responsabili/educatori. Cu toții au câștigat premii dulci, dar mai important decât atât – cunoștințe și experiență în ce privește munca în echipă.
Spre seară am plecat în oraș pentru a viziona în avanpremieră filmul „Cardinalul”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, în prezența regizorului și a actorilor Radu Botar (Teatrul de Nord, Satu Mare) și Ovidiu Crișan (Teatrul Național, Cluj), împreună cu maestrul Cornel Țăranu, compozitor, membru al Academiei Române, autor al coloanei sonore a filmului. Înainte de vizionarea filmului, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a invitat la un moment de rugăciune, „pentru că este un film care trebuie privit cu rugăciune”, spunând c㠄acest film se adresează și tinerilor, cei ce trebuie să țină vie memoria înaintașilor în credință”.
Am încheiat ziua împreună cu un timp de rugăciune în capela Centrului Manresa, pornind de la un paragraf din memoriile Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Cea din urmă zi a început tot în prezența Domnului, la Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Sebastian Peșteșan, asistent spiritual general ASTRU Cluj. Paulina Żmuda a pregătit pentru dimineața zilei de duminică o sesiune intitulat㠄Născut pentru a străluci”, în care a dorit să dea un suflu de viață noțiunilor teoretice ale rolului de responsabili, încurajându-i pe tineri în munca pe care o au ca responsabili ai grupurilor, dar și în viața de zi cu zi, reamintindu-le de ce și pentru cine fac tot ceea ce fac, avându-l pe Dumnezeu mereu alături.
Cursul a ajuns la final după sesiunea de evaluare coordonată de Teodora Capan și pr. Sebastian Peșteșan, unde tinerii și-au exprimat feedback-ul către echipa de organizare și ultimele întrebări pe care le aveau pentru noi. Le mulțumim responsabililor, educatorilor și asistenților spirituali pentru prezența și entuziasmul lor. Ne bucurăm că am avut ocazia să îi cunoaștem mai bine, să strângem legăturile cu ei, să învățăm împreună să fim niște lideri mai buni și să ne rugăm unii pentru alții.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 534, Ultimul acces: 2024-04-18 07:42:39