Preotii continua sa incurajeze donarea de sange: Protopopiatul Reghin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Preoții continuă să încurajeze donarea de sânge: Protopopiatul Reghin

[2020-08-05]
de Sorin Ionițe

Mai mulți preoți din protopopiatul Reghin, au mers marți cu un grup de 35 de credincioși la Centrul de Transfuzie din Târgu-Mureș pentru a dona sânge.
La acțiunea înscrisă în Programul „Donează sânge, salvează vieți” au fost implicați preoții din parohiile mureșene Rușii-Munți, Dumbrava, Idicel-Pădure, Aluniș și Lunca.
Preoții și credincioșii au demonstrat încă odată unirea în credință pentru fapte bune și întrajutorarea celor aflați în suferință, în special în contextul actual, când spitalele au o nevoie pregnantă și permanentă de sânge, notează Arhiepiscopia Alba Iuliei.
Dat fiind faptul că sistemul de sănătate publică se confruntă cu o lipsă acută a stocurilor de sânge, protopopiatul Reghin, prin părintele protoiereu Valentin Vârva, împreună cu toți participanții la această acțiune, încurajează și îndeamnă la o implicare activă în astfel de acțiuni umanitare a tuturor celor care pot aduce un strop de bucurie celor aflați în suferință.
În cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează o viață!” a Patriarhiei Române, prin implicarea a peste 35.000 de donatori voluntari, aproximativ 19.000 litri de sânge au fost colectați din 2013 până în prezent.
Patriarhia Română este instituția cu cea mai mare contribuție adusă la creșterea numărului donatorilor. În România, sub 2% din populație donează sânge, față de media europeană de 10%.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 60, Ultimul acces: 2020-09-07 03:14:21