PORTRET | Doamna Maria Brancoveanu, alaturi la bine si la greu de sfantul ei sot - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2020 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

PORTRET | Doamna Maria Brâncoveanu, alături la bine și la greu de sfântul ei soț

[2020-08-05]
de Ștefana Totorcea

Lucrarea doamnei Maria Brâncoveanu a fost discretă, dar la fel de mare precum a soțului ei martir. A fost soție, mamă, filantrop, mironosiță și lider al familiei decapitate prin moartea voievodului. În moarte a rămas la fel de discretă ca și în viață. Nu se cunoaște exact locul în care odihnește. Dar, datorită ei, avem moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu.
În data de 12 iulie 2020, Biserica Ortodoxă Română a comemorat trei secole de la aducerea moaștelor Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu de la Constantinopol la București.
Cu această ocazie, Patriarhul Daniel a scris despre rolul important al Doamnei Maria Brâncoveanu în acest demers: „…cu bărbăție sfântă a îndurat moartea evlaviosului ei soț și a iubiților ei fii, a răbdat temnița și exilul refuzând orice compromis cu ucigașii neamului ei, ca mai apoi, cu un curaj vrednic de toată lauda, cu mari cheltuieli, dar mai ales cu riscul pierderii propriei sale vieți, să aducă în țară scumpele oseminte ale Domnitorului Martir”.
„Doamna Marica rămâne pentru fiecare femeie creștină o pildă de evlavie și nădejde în vremuri de grele încercări, de răbdare în cea mai grea suferință, de mamă care și-a crescut copiii în neclintită credință, de soție iubitoare și devotată, valori transmise și urmașilor ei care au strălucit prin evlavie și filantropie”, a subliniat Patriarhul.
Familia voievodului Constantin Brâncoveanu și portretul doamnei sale ne dezvăluie secretul supraviețuirii națiunii române: credința, nașterea de prunci, buna educație și asumarea crucii.
O nuntă ca-n povești
Maria (Marica) Brâncoveanu a fost nepoata lui Antonie Vodă din Popești, domn al Țării Românești (1669-1672), la a cărui curte viitorul ei soț, Constantin Brâncoveanu deținea demnitatea de paharnic.
Originar din Brâncoveni, județul Romanați, lângă Olt, Constantin era, pe linie maternă, descendent al Cantacuzinilor, veche familie care a dat un împărat al Constantinopolului. Pe linie paternă, era descendent al Craioveștilor și înrudit cu Basarabii, familia întemeietoare a Țării Românești.
Marica era frumoasă, cuminte și chibzuită, iar Constantin era deștept, educat și bogat. A fost domnitorul cu cele mai întinse moșii din istoria Țării Românești. Un rol important în căsătoria lor este posibil să fi avut și bunica ginerelui, Elina Cantacuzino, căci nunta a avut loc la conacul acesteia de la Filipești.
O căsnicie rodnică în prunci
Până în 1688, când Constantin Brâncoveanu a urcat pe tron, cei doi soți aveau deja patru fiice: Stanca, Maria, Ilinca și Safta. Până la sfârșitul domniei, numărul pruncilor aduși pe lume va fi de 11, toți crescuți și educați exemplar.
Portret votiv de epocă din biserica Mănăstirii Hurezi. Foto: Doxologia.ro
Din panegiricele scrise de fiii ajunși la maturitate rezultă atât o aleasă educație, cât și o aleasă simțire. Dedicate sfinților, ele cuprind și rânduri pline de recunoștință adresate părinților după trup, conturând imaginea unei familii armonioase, în care mama oferea dragoste și blândețe, iar tatăl structură și încredere.
Iubirea care a rodit în mod firesc copii în această nobilă familie a făcut din Doamna Maria un model luminos de soție și mamă. Pe lângă aceste îndatoriri, ea a știut să poarte cu simplitate și hotărâre, împreună cu sfântul ei soț, atât slava domniei, cât și crucea temniței și exilului.
Doamna Maria, ctitor de biserici
Doamna Maria și-a sprijinit soțul în ctitorirea de biserici, în tipărirea de cărți pentru ortodocșii din Orientul Apropiat și chiar în gestionarea moșiilor și averilor. A ctitorit Biserica Bolniței de la Mănăstirea Hurezi (1699), Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o zi” din București (1703), mănăstirile Surpatele (1706) și Viforâta (1713).
Biserica bolniței de la Mănăstirea Hurezi. Foto. Wikipedia
Pe o moșie moștenită de la tatăl ei, postelnicul Neagu, Doamna Maria a rectitorit la București Biserica Sf. Nicolae „Dintr-o zi”, „rădicând acea (biserică) dă lemnu din temelie, dă piatră o au zidit, foarte iscusită și gingașă făcând-o, o au înfrumusețat cât și pă din afară precum să și vede”, după cum scria cronicarul Radu Greceanu.
Aceasta a servit ca loc de rugăciune domnitorilor până la 1830. Printr-un coridor suspendat peste actuala stradă a Academiei, aceștia intrau din casele lor direct în cafasul bisericii situate în spatele reședinței domnești de pe Podul Mogoșoaiei (Calea Victoriei).
Pisanie. Foto: Biserica Sf Nicolae „Dintr-o zi”
Tot Radu Greceanu scria: „După aceia și în județul Vâlcii, unde să chiamă Surpatele, dân temelie iarași au zidit o mănăstioară cu toată cheltuiala mării sale, foarte frumoasă, făcându-i și curte dă zid înprejur și chilioare si dă toate, precum să si vede, înpodobindu-o și cu odăjdii si alte odoară bisericești scumpe și foarte frumoase și cu bună zestre, moșii, vii și altele, o au întărit”.
Spre sfârșitul domniei, Doamna Maria, văzând starea în care se afla Mănăstirea Viforâta, veche ctitorie a familiei Basarabilor, a renovat-o complet: a pardosit biserica, i-a lărgit ferestrele, a pictat-o și înzestrat-o cu veșminte, a ridicat chilii, a înălțat zidul împrejmuitor și a construit o clopotniță.
Mazilirea soțului
Domnia lui Constantin Brâncoveanu a fost a doua ca lungime din istoria Țării Românești. Timp de un sfert de secol, el a reușit să păstreze cu succes echilibrul precar al Țării Românești, situată la confluența a două mari imperii concurente: Imperiul Austriac și Imperiul Otoman.
Gravură cu portretele domnitorului Constantin Brâncoveanu și ale fiilor săi, în volumul „Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia” de Anton-Maria del Chiaro (Veneția, 1718), una dintre cele mai bune cronici a martiriului lor
Dar o luptă între otomani și ruși și neascultarea unei căpetenii care a dat sprijin rușilor l-au pus pe Sfântul Brâncoveanu într-o poziție vulnerabilă față de otomani. Sultanul găsise, în fine, prilej să-l elimine, cu gândul să îi răpească averile. A făcut-o folosindu-se și de „reclamațiile” venite de la Ștefan Cantacauzino, vărul lui Brâncoveanu, și de la soția acestuia, Păuna.
Deși erau finii de cununie ai domnitorului și ai Doamnei Maria, cei doi nu s-au sfiit să-și trădeze nașii. În Miercurea Mare, a Trădării, a început calvarul Brâncovenilor. Domnul a fost mazilit, iar Ștefan Cantacuzino a fost înscăunat a doua zi. Reacția lui Brâncoveanu la înscăunarea lui a fost să spună că era bine că se pusese un domn român.
Ultimele cuvinte pe care Brâncoveanu i le-a adresat trădătorului au fost: „Finule Ștefan, dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui. Dacă însă sunt fructul răutății omenești, pentru pieirea mea, Dumnezeu să ierte pe dușmanii mei, dar păzească-se de mâna teribilă și răzbunătoare a judecății divine“. Cuvintele s-au dovedit profetice.
Închisoarea și martiriul
În Vinerea mare, Brâncovenii luau drumul închisorii și robiei la Constantinopol. Fostul domn, cei patru fii – Constantin, Radu, Ștefan și Matei – și sfetnicul Ianache au fost despărțiți de restul familiei și închiși la Edikule, apoi torturați luni în șir pentru a afla unde mai au bani și averi.
Împotriva tuturor uzanțelor, femeile au fost percheziționate și li s-au luat bijuteriile. Cei doi nepoți – Constantin, fiul celui dintâi fecior al domnului, și Maria, fiica lui Ștefan – au fost condamnați la robie în seraiul sultanului, iar restul familiei închisă.
15 august 1714 era ziua de nume a Mariei Brâncoveanu și ziua de naștere a soțului ei, care împlinea 60 de ani. Se aflau în al patruzecilea an de căsătorie. În această zi, Dumnezeu a îngăduit ca soțul și fiii ei, împreună cu sfetnicul lor credincios, Ianache, să se nască în Împărăția Cerurilor.
Au urmat câteva zile în care restul familiei s-a temut de o soartă similară. Dar sentința lor a fost închisoarea pe viață.
Chiar în ziua martiriului Brâncovenilor, Păuna Cantacuzino, noua doamnă a Țării Românești, suferea un șoc la Mănăstirea Dintr-un lemn. În timpul liturghiei de Sfântă Măria Mare, pe poala icoanei Maicii Domnului, a văzut aievea cum li se taie capetele Brâncovenilor și s-a demonizat.
În 2004, lucrările de renovare la această icoană au scos la iveală a doua ei față, pe care era pictată tocmai scena Înfricoșătoarei Judecăți:
A fost o judecată a propriei conștiințe a doamnei Păuna, înainte de Judecata de Apoi.
Sabia durerii și exilul
Doamna Maria, care ar fi fost poate mai îndreptățită să înnebunească decât fina ei, a fost totuși întărită cu putere de sus pentru a putea duce suferința pierderii soțului și fiilor. „Deși Doamna Maria Brâncoveanu a supraviețuit fizic martirizării familiei sale, totuși putem spune că ea a murit de cinci ori, a murit de fiecare dată când cei patru fii și soțul ei au plecat capul sub sabia călăului”, spunea Părintele Patriarh Daniel în 2014, la un concert jubiliar dedicat doamnei.
Ea nu se putea lăsa pradă durerii, pentru că avea lucruri importante de făcut. Cu daruri scumpe făcute mamei sultanului, și-a răscumpărat cei doi nepoți făcuți robi, apoi a strâns cu greu alți bani pentru a-și răscumpăra libertatea ei și a familiei. A reușit, după multe dificultăți.
Dar, aflând despre aceasta, Ștefan Cantacuzino i-a mituit pe funcționari, care au transformat firmanul de eliberare într-unul de surghiun, astfel că, în 1715, doamna și familia au mers în exil în Caucaz.
După Brâncoveanu, în țară s-au schimbat trei domni, iar Oltenia a ajuns sub stăpânire austriacă. Doamna Maria s-a întors abia la finele lui 1716, după ce Ștefan Cantacuzino și tatăl lui, stolnicul Constantin Cantacuzino, fuseseră spânzurați la Constantinopol. Alți trei părtași la uneltire au murit în acel an, făcând să se adeverească ultimele cuvinte adresate de Brâncoveanu finului său.
Aducerea moaștelor
Revenită acasă, doamna s-a ocupat cu recuperarea rămășițelor de avere și a banilor familiei din băncile occidentale. Apoi a făcut împărțirea averii, asigurând jumătate din ea unicului nepot, Constantin, care urma să ducă mai departe numele voievodului.
Însă marea sa lucrare a fost recuperarea rămășițelor pământești ale sfântului ei soț. Prin grija credincioșilor Patriarhiei de Constantinopol, acesta era înhumat la Mănăstirea Panaghia Kamariotisa de pe Insula Halki, căreia îi făcuse mai multe donații de-a lungul timpului.
Abia după patru ani a reușit Doamna Maria să aducă moaștele soțului în țară. La necropola domnească pregătită la Mănăstirea Hurezi nu mai putea fi dus: din 1718 Oltenia era sub stăpânire austriacă.
În 1720, l-a îngropat la ctitoria domnitorului închinată Patriarhiei Ierusalimului, Sf. Gheorghe Nou.
Familia Brâncoveanu în fresca de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din București
„Odată cu cinstirea acestor sfinte moaște, este cinstită și memoria Doamnei Maria Brâncoveanu, care rămâne pentru totdeauna model de femeie creștină demnă și curajoasă, soție evlavioasă și mamă jertfelnică, iubitoare de Biserică și Neam”, afirma Părintele Patriarh la concertul jubiliar din 2014.
Sub lespedea neinscripționată de la Sf. Gheorghe Nou din București, domnitorul a odihnit discret, fără să fie descoperit, timp de două secole.
Lespedea de mormânt neinscripționată a domnitorului. Foto: Facebook / Biserica Sfantul Gheorghe Nou, Bucuresti Kilometrul Zero
Singurul martor al prezenței lui sub lespedea anonimă i-a fost o candelă de argint dăruită de Doamna Maria și la fel de discret inscripționată cu textul: Această candelă, ce s-au dat la s(ve)ti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Constandin Brâncoveanu Basarab Voievod și iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, careași Măria Sa nădăjduiește în Domnul iarăși aici să i se odihnească oasele. Iulie în 12 zile, leat 7228 (1720).
Candela a fost descoperită înaintea comemorării inițiate de Nicolae Iorga în 1914. După descoperirea obiectului, care dovedea că domnitorul odihnește la Sf. Gheorghe Nou, ceremoniile au fost mutate de la Mănăstirea Hurezi la biserica din București.
Mironosiță de taină
Și în trecerea la cele veșnice, Doamna Maria a dovedit aceeași discreție ca și în viață, căci, deși se crede că a fost înmormântată tot la Sf. Gheorghe Nou, unde odihnea soțul ei, nu s-a găsit mormântul.
Credincioșia cu care și-a urmat soțul în suferință și s-a îngrijit de memoria și de moaștele lui îi conferă Doamnei Maria statut de mironosiță.
Baldachinul cu racla și moaștele întregi ale domnitorului. Foto: Aurel Vîrlan Photography via Facebook / Biserica Sfantul Gheorghe Nou, Bucuresti Kilometrul Zero
„Pentru a ne apropia în chip nerătăcit de darul pe care-l avea în suflet doamna Maria, trebuie să ne sârguim să pricepem că orice purtător al firii omenești, fie că alege chipul cununiei, fie că alege chipul îngeresc al călugăriei, tot spre înnoirea neamului omenesc purcede, spre o nouă și unică îmbrățișare a firii omenești întru Hristos, Dumnezeu și Mântuitorul nostru”, scrie L.S. Desartovici în volumul jubiliar dedicat martiriului Sfinților Brâncoveni.
„Și să vină peste dânșii bucuria aceea pe care a avut-o fericita Elena când a aflat cinstita cruce”, se spune în rugăciunile din slujba Sfintei Cununii. Aceasta s-a și întâmplat de fapt, căci domnitorul și fiii lui au fost răstigniți, iar prin sufletul Doamnei Maria a trecut sabia durerii.
Dar, printre lacrimi, a răsărit bucuria de a fi născut fii pentru Împărăția lui Dumnezeu – o taină care este nebunie pentru lume.
Bibliografie
DESARTOVICI, L.S. (coord.) – Martiriul Sfintilor Brancoveni. Editie jubiliara 1714-2014. 300 de ani de la savarsirea muceniceasca a Brancovenilor, Ed. Sophia, București, 2014
DESARTOVICI, L.S. (coord.) – Doamna Maria Brâncoveanu – Tainica biruință a lacrimilor, Ed. Sophia, București, 2014
MARCU, George (coord.) – Enciclopedia personalităților feminine din România, Editura Meronia, București, 2012
MATEESCU, Iuliana – Diata Doamnei Maria Brâncoveanu, Editurile Idaco – Dar din har, 2014
POPESCU, Paul D. – „Doamna Marica Brâncoveanu”, în Ziarul de Prahova, 19 august 2008, online la http://ziarulprahova.ro/2008/08/doamna-marica-brancoveanu

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 63, Ultimul acces: 2020-09-18 01:15:13