Zi de reculegere pentru tinerii din Acţiunea Catolică din Săbăoani[2017-12-05]Exerciţii spirituale pentru tineri05.12.2017, Săbăoani (Catholica) - Sâmbătă, 2 decembrie 2017, a avut loc în comunitatea „Iosefinii lui Murialdo” o zi de reculegere pentru tinerii din cele patru parohii din Săbăoani: Sfântul Mihail Arhanghelul; Înălţarea Sfintei Cruci; Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului; şi Sfântul Iosif. Însoţiţi de părinţii vicari din aceste patru parohii, 65 de tineri s-au adunat pentru a petrece o zi de pregătire în vederea depunerii adeziunii în cadrul Acţiunii Catolice, dar şi în vederea intrării în timpul Adventului, timp de pregătire pentru Naşterea Domnului, citim în materialul de pe Ercis.ro. Sub călăuzirea pr. Fabio Volani, tinerii au aprofundat importanţa cunoaşterii interioare personale prin apropierea de cuvântul lui Dumnezeu care este „făclie pentru paşii omului”, prin ascultarea glasului conştiinţei care are nevoie mereu de purificare, dar şi prin îndrumarea unui ghid spiritual, a unui preot, a unui părinte sau a unui profesor care poate fi un îndrumător bun către Dumnezeu, un ghid pentru a înainta în viaţa spirituală. După prima meditaţie a părintelui a urmat un moment de împărtăşire pe grupuri, moment în care fiecare a fost chemat să îşi identifice oboselile personale de ordin spiritual, psihologic sau raţional şi să identifice totodată moduri de rezolvare a acestor oboseli sau dezordini interioare. În centrul zilei a fost Sfânta Liturghie, pregătită prin repetiţia cântărilor dar mai ales printr-o purificare interioară, printr-o Spovadă bună. După-amiază au urmat câteva discuţii şi concluzii după care, la sfârşitul zilei de reculegere, fr. Petrică a prezentat tinerilor activitatea centrului „Te ascult”, importanţa pe care o are acest centru mai ales pentru aceia care au nevoie de o consiliere spirituală, psihologică sau chiar umană. Acest centru se doreşte a fi un loc unde orice tânăr şi nu numai să poată găsi un sprijin în căutarea sensului vieţii, iar pentru copii, un loc de unde pot coresponda prin internet cu părinţii lor aflaţi peste hotarele ţării. Ziua de reculegere s-a încheiat cu mulţumirea adusă lui Dumnezeu pentru toate harurile de care au beneficiat în această zi tinerii împreună cu păstorii lor. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1129, Ultimul acces: 2026-10-18 14:38:11
|
Timp total: 0.04s...
[]:1