IPS Iosif s-a rugat pentru sufletul Regelui Mihai la Reşedinţa din Elveţia - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Iosif s-a rugat pentru sufletul Regelui Mihai la Reşedinţa din Elveţia

[2017-12-06]
de Sorin Ioniţe

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, s-a rugat marţi seară pentru sufletul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României la reşedinţa privată din Aubonne, Elveţia.
Părintele Mitropolit a fost însoţit de un preot din Eparhie şi de patru maici. La slujbă au luat parte Principesa Margareta, Custodele Coroanei, Principele Radu şi Principesa Maria.
Regele Mihai a trecut la cele veşnice marţi, 5 decembrie 2017, în reşedinţa privată din Elveţia.
În mesajul adresat la aflarea veştii triste, Părintele Patriarh a transmis condoleanţe Casei Regale şi a îndemnat ca Majestatea Sa să fie pomenită în toate Bisericile din Patriarhia Română.
Mihai I a fost regele României în perioadele 20 iulie 1927 – 8 iunie 1930, şi 6 septembrie 1940 – 30 decembrie 1947. La sfârşitul anului 1947, regele a fost constrâns de comunişti să semneze decretul de abdicare, în aceeaşi zi fiind proclamată republica populară.
În ianuarie 1948 a plecat în exil, unde a încercat să pledeze cauza ţării sale, însă fără rezultat. S-a căsătorit cu principesa Ana de Bourbon-Parma şi s-au stabilit în Versoix, Elveţia. În familia regală s-au născut cinci fiice: principesele Margareta, Elena, Irina, Sofia şi Maria.
Sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, în 1997, regele a reprimit cetăţenia română şi i-au fost retrocedate o parte din proprietăţi. În martie 2016 a fost anunţată îmbolnăvirea lui de cancer şi retragerea din viaţa publică.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 997, Ultimul acces: 2026-10-20 23:24:44