Cardinalul Kasper: Controversa cu Amoris laetitia s-a încheiat - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cardinalul Kasper: Controversa cu Amoris laetitia s-a încheiat

[2017-12-13]
Cardinalul Walter Kasper
13.12.2017, Roma (Catholica) - Controversa privind „Amoris laetitia” s-a terminat, consideră Cardinalul german Walter Kasper. Mai mult, după el primirea persoanelor divorțate la Sacramente, în baza unei analize caz cu caz, este singura interpretare corectă a exortației apostolice post-sinodale.
Într-un material pentru secțiunea germană a Radio Vatican, prelatul susține c㠄odată cu publicarea oficială a scrisorii Papei Francisc către Episcopii din regiunea Buenos Aires, disputa dureroasă privind exortația apostolică Amoris laetitia ar trebui să se fi sfârșit”. „Marea majoritate a poporului lui Dumnezeu a primit deja această scrisoare cu recunoștință și se poate acum simți întărită (în această direcție)”, afirma Cardinalul pe 7 decembrie. I-a acuzat pe critici că fac greșeala angajării într-un „obiectivism moral uni-lateral”, care nu respectă rolul pe care îl are conștiința personală.
Admiterea persoanelor divorțate și recăsătorite la Sacramente, după o analiză a fiecărui caz în parte, după cum Papa Francisc se exprima a fi de acord în scrisoarea din 5 septembrie 2016 către Episcopii argentinieni din regiunea Buenos Aires, își are baza, susține Cardinalul Kasper, în doctrina tradițională, „în special a Sf. Toma de Aquino și a Conciliului din Trento”. De aceea interpretarea „nu este ceva nou, ci o înnoire a unei vechi tradiții împotriva constrângerilor neo-scolastice. După cum experți în doctrina Papei Ioan Paul al II-lea au arătat deja, nu există o contradicție între Papa Francisc și cei doi predecesori ai săi.”
La final Cardinalul Kasper susține că Papa Francisc „stă pe temelia Conciliului Vatican II, care a învățat despre conștiință că este sanctuarul cel mai intim al omului. Acolo este singur cu Dumnezeu, a cărui voce răsună în străfundurile sale.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 944, Ultimul acces: 2026-07-16 23:38:17