Peste două sute de copii ajutați de Biserică prin Campania O cutie pentru un zâmbet[2018-12-06]de Iulian DumitrașcuPeste două sute de copii din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei au primit daruri în perioada 14 noiembrie 4 decembrie 2018, în cadrul Campaniei umanitare O cutie pentru un zâmbet. Acțiunea a fost organizată de Biserica Izvorul Tămăduirii din curtea Spitalului Municipal Râmnicu Sărat. Pr. Nicolae Cane, slujitor la biserica Spitalului Municipal Râmnicu Sărat, a identificat 217 copii nevoiași din localitățile Balta Albă, Ghergheasa, Mărgăritești, Florești, Toropălești Pietroiu, Buda și Valea Salciei, cărora le-a oferit cutii pline cu daruri, constând în rechizite, haine, dulciuri, produse de igienă personală și jucării. Printre beneficiarii acestei campanii s-au numărat și copiii internați la Secția Pediatrie a Spitalului râmnicean. De asemenea, șase familii dezavantajate social au primit pachete cu îmbrăcăminte și alimente de bază. Bucuria adusă pe chipul copiilor a fost foarte mare și a însemnat foarte mult pentru voluntarii implicați în cadrul acestui proiect care va continua și pentru alți copii din localități izolate, a mărturisit părintele Nicolae Cane. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 936, Ultimul acces: 2026-07-08 13:53:36
|
Timp total: 0.03s...
[]:1