La Catedrala Mitropolitană din Varșovia a fost oficiată Sfânta Liturghie în limba română[2018-12-27]de Iulian DumitrașcuCu binecuvântarea Mitropolitului Sava al Poloniei, a fost oficiată în 22 decembrie Sfânta Liturghie în limba română în Paraclisul situat la subsolul Catedralei Mitropolitane din Varșovia. Din anul 2010 sfintele slujbe sunt oficiate în acest lăcaș de cult de preoții Piotr Kosiński și Tomasz Stempa, iar de un an și de diaconul Andrei Enachi de la Ambasada Republicii Moldova în Polonia. Cântările psaltice sunt interpretate de un cvartet condus de Prof. Włodzimierz Wołosiuk, potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Poloneze. Ambasada României în Polonia susține oficierea slujbelor cu ocazia sărbătorilor naționale și religioase românești. De asemenea, pe parcursul acestui an, Ambasada României în Polonia, asemenea celorlalte ambasade românești de pe mapamond, a celebrat prin diferite acțiuni culturale Centenarul Marii Uniri din 1918. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1007, Ultimul acces: 2026-07-16 22:58:27
|
Timp total: 0.06s...
[]:1