Ambulanța pentru monumente prezintă la Arad o expoziție a obiectivelor de patrimoniu reabilitate[2019-01-17]de Iulian DumitrașcuAmbulanța pentru monumente, un proiect din 2016 al cărui scop este salvarea patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor importante obiective de patrimoniu aflate în stare avansată de degradare, va prezenta vineri publicului larg o expoziție itinerantă. Evenimentul va avea loc în Arad și va fi găzduit de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad și va cuprinde imagini din timpul celor 18 intervenții de urgență asupra unor obiective de patrimoniu din Transilvania și Banat, informează Press Alert. Premieră: Investigare completă din punct de vedere dendrocronologic a unei biserici de lemn din Sălaj Voluntarii Ambulanței pentru Monumente au restaurat biserica de lemn din Vălari Potrivit sursei citate, expoziția nu se adresează numai arhitecților, ci întregii societăți civile care dorește să se implice în protejarea patrimoniului imobil, deoarece pe termen mediu și lung, prin acest proiect se dorește o mai mare implicare a acesteia și o extindere a societăților filantropice pentru conservarea patrimoniului mobil în cât mai multe regiuni ale țării. Proiectul Ambulanța pentru monumente este finanțat de AFCN , Global Heritage Fund și Anglo Romanian Trust for Traditional Architecture și coordonat de către Asociația Monumentum, în parteneriat cu Fundația Pro Patrimonio, Transylvanet Federația pentru patrimoniu Transilvănean, Muzeul ASTRA și Direcțiile Județene pentru Cultură Sibiu, Mureș și Brașov. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1468, Ultimul acces: 2026-08-30 00:54:02
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1