Mitropolitul Nicolae îndeamnă la recunoștință față de Dumnezeu pentru cei zece ani de misiune ortodoxă în Hayward - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Mitropolitul Nicolae îndeamnă la recunoștință față de Dumnezeu pentru cei zece ani de misiune ortodoxă în Hayward

[2019-01-23]
de Sorin Ionițe

Mitropolitul Nicolae a recomandat recunoștință față de Dumnezeu pentru toate darurile primite, dar în special pentru cei zece ani care au trecut de la înființarea Misiunii Ortodoxe Române din Hayward, California, unde a slujit duminică, 20 ianuarie 2019.
Înaltpreasfinția Sa a oficiat Sfânta Liturghie împreună cu Pr. Paroh Gabriel Curpene și Pr. Florin Lăpuștea, informează Mitropolia pe site-ul oficial.
Vorbind despre Vindecarea celor zece leproși – textul evanghelic duminical (Luca 17: 12-19), Mitropolitul celor două Americi a spus că nerecunoștința celor 9 leproși care nu au revenit să mulțumească Mântuitorului „este prilej de reflecție asupra propriei noastre nerecunoștințe față de binefacerile lui Dumnezeu”.
„Iar exemplul de recunoștință al samarineanului vindecat este îndemn la a-l imita pentru a ne învrednici mai departe de darurile lui Dumnezeu”, a continuat Părintele Mitropolit.
Insistând asupra recunoștinței, ierarhul a subliniat c㠄Sf. Liturghie este modalitatea deplină de a ne exprima recunoștința față de Dumnezeu”. Este „drept și cuvenit” a fi mulțumitori, după cuvintele rugăciunilor de la prefacerea darurilor, a explicat IPS Nicolae.
În încheiere, Mitropolitul Nicolae i-a invitat pe preot și credincioși să reflecteze la misiunea pe care au împlinit-o timp de zece ani și să își arate recunoștința față de Dumnezeu prin folosirea după rânduiala ortodoxă a spațiului generos pe care îl au la dispoziție prin: oficierea slujbelor, ore de catehism și studiu biblic, activități pentru copii.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1385, Ultimul acces: 2026-08-30 09:56:35