Părintele Proclu Nicău în cuvintele unui ucenic: ascet angajat în Hristos[2019-01-28]de Gheorghe AnghelLa împlinirea a doi ani de la mutarea în veșnicie a părintelui Proclu Nicău, l-am rugat pe unul dintre ucenicii săi, pr. Răzvan Ionescu, să ne scrie câteva cuvinte despre pustnicul din Mitocu Bălan. Ascet angajat în Hristos este una dintre sintagmele prin care ucenicul său l-a definit pe părintele Nicău, un om deosebit care și-a asumat o sărăcie dorită în ceea ce privea cele materiale, dar luminată concret de bogăția manifestă a trăirii lăuntrice, coroborată cu semnul vizibil al dobândirii prezenței Duhului lucrător prin prezență, cuvânt, privire sau fapte. Prin toate aceste virtuți te trezea și sensibiliza, invitându-te să te deschizi orizontului adânc al existenței, a spus pr. Răzvan despre părintele Proclu. Text integral: Cred că este un gest extraordinar de libertate pentru timpurile noastre, în care cu obstinație se caută depășirea limitelor firii umane profitând de o prelungire prin tehnică a posibilităților somatice, să te întâlnești cu un om ca părintele Proclu. Simplitatea lui de ascet angajat în Hristos, asumând o sărăcie dorită în ceea ce privea cele materiale, dar luminată concret de bogăția manifestă a trăirii lăuntrice, coroborată cu semnul vizibil al dobândirii prezenței Duhului lucrător prin prezență, cuvânt, privire sau fapte, te trezea și sensibiliza, invitându-te să te deschizi orizontului adânc al existenței. Pentru mine, a îl vedea concret pe părintele a însemnat, fie și pentru o clipă, intuirea a ceea ce dorește Dumnezeu Însuși să fie omul. Decriptam însă un contrast teribil între abisul înălțimii viețuirii în Hristos prin desăvârșirea smereniei (sintagma îi aparține) și performanțele contemporane a ceea ce își imaginează omul că ar putea fi sau deveni. Este știut din viața Bisericii ca un om duhovnicesc are acces în universul tău lăuntric prin darul de Sus spre a te mângâia și întări. Îl vizitasem odată după boala și plecarea la Domnul a tatălui meu si, fără să-i fi spus vreun cuvânt, a evocat din prima școala durerii prin care trecusem. Dincolo de faptul ca atingea uimitor realitatea mea lăuntrică, mă mângâia viziunea exprimată în cuvinte simple, mărturie că Dumnezeu e la curent cu toate și că cele venite asupra mea țineau de o pedagogie propusă de Sus. Tendința vremurilor este sa te crezi demiurg capabil să controlezi prin știință. Universul înconjurător, oamenii. Vine însă un om ca părintele Proclu și te bagă în criză. Adică te dezmeticește și îți demonstrează prin cum funcționează el, asceză și rugăciune, că fundamentul realității se descopera altfel decât prin exercițiul exclusiv al inteligenței tale. Prin smerenie Dumnezeu îți dezvăluie tainele Sale. Aceasta este Calea să te înțelegi si să viețuiești profund, să simți viul cu bătaie spre veșnicie, dincolo de limitările existenței. Cred că nu e prea târziu să ne întâlnim cu mărturia părintelui. Ne ajută rugăciunea și înregistrările rămase în acces liber pe Youtube Părintele Răzvan Andrei Ionescu Părintele Răzvan Andrei Ionescu este paroh al comunității ortodoxe române Sfintele Parascheva și Genoveva (biserica Saint Sulpice), Paris, și consilier permanent în Mitropolia Ortodoxă Română pentru Europa Occidentală și Meridională (Departament teologie și știință). Pr. Răzvan Ionescu. Foto credit: Basilica.ro Coordonează direcția Teologie ortodoxă și știință din cadrul Centrului Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae (teologie, spiritualitate, cultură) CDS din Paris. Este licențiat și deține un master în domeniul teologiei ortodoxe (București, Paris). Doctorand în teologie ortodoxă, cu o teză privind relația între teologia ortodoxă și științe (Institutul de teologie ortodoxă Saint Serge, Paris). Este inginer în electronică industrială (București) și deține un master în inginerie medicală (București). Este doctor în inginerie biomedicală (teză în cotutelă între Université de Technologie de CompiĂšgne, Franța și Universitatea Politehnica București 2002). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1043, Ultimul acces: 2026-07-16 11:47:39
|
Timp total: 0.08s...
[]:1