Episcopia Caransebeşului, bilanţul activităţilor pentru tineri în 2022: 16 tabere, daruri pentru sute de copii[2023-01-11]de Diac. Iulian DumitraşcuBilanţul activităţilor desfăşurate de Departamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeşului în 2022 cuprinde 16 sesiuni ale Taberei din Inima Satului (TDIS), la care au participat peste 760 de copii din eparhie. Tot anul trecut, a fost oranizată campania umanitară „Ghetuţele lui Moş Nicolae”, prin intermediul căreia voluntarii de la Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români (ATOR) din Banatulş de Munte au oferit daruri pentru aproximativ 700 de copii fără posibilităţi materiale din cuprinsul Episcopiei Caransebeşului. Valoarea sumei campaniei, derulată prin cele şase filiale ale asociaţiei, a fost de 80.540 lei. Campania a fost organizată şi la nivelul parohiilor, în total fiind sprijiniţi un număr de 1.840 de copii, cu ajutoare în valoare de 230.736 lei. Între proiectele majore, se numără şi inaugurarea sediului ATOR Banatul de Munte din Reşiţa. Acitivităţile amintite, precum şi numeroase alte evenimente şi proiecte, au fost organizate prin intermediul celor trei structuri care funcţionează la nivelul departamentului: ATOR Banatul de Munte, Biroul de catehizare a tineretului şi Centrele catehetice şi de tineret. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 719, Ultimul acces: 2026-10-17 16:32:58
|
Timp total: 0.03s...
[]:1