SRUC Oradea: A şaptea seară la liceul reformat[2023-01-22]La Liceul Reformat „Lórántffy Zsuzsánna”, situat în Oradea pe strada Andrei Şaguna, s-a desfăşurat Rugăciunea pentru Unitate animată de către tineri. Înainte de pandemie, acest eveniment a mai fost organizat de către Bisericile Romano-Catolică, Greco-Catolică şi Penticostală. Biserica Greco-Catolică a fost reprezentată de peste 20 de tineri din grupuri şi asociaţii (ASTRU, Alegria, Don Orione, Cercetaşi, Enjoy Music, Zileos, Nufărul) însoţiţi de îndrumători, alături de care a fost Preasfinţitul Virgil Bercea şi Biroul Pastoral.Evenimentul a fost pregătit de către părintele Szakács Zoltán, preot al Liceului Reformat Lórántffy Zsuzsánna şi îndrumător în munca cu tinerii, iar Preasfinţitul János Szabolcs Bogdán a salutat oaspeţii rostind o rugăciune, pentru ca „fiecare dintre noi să primească şi în această seară binecuvântarea lui Dumnezeu şi haruri spirituale”. Prin cuvântul de învăţătură rostit de către părintele Visky István, tinerilor li s-a arătat cum în viaţa spirituală a învăţa este diferit de a memora, fiind echivalent de fapt cu a fi un ucenic călăuzit de către Păstor, urmându-l pe acesta. De-asemenea, tinerilor li s-a adus în atenţie zădărnicia vechilor dispute care au antrenat Bisericile pe tema concurenţei între credinţă şi fapte bune, concluzionându-se cu ideea că „nu există credinţă fără fapte. Credinţa fără fapte este doar o opinie, apoi, a face ceva în van şi fără noimă, fără a crede, înseamnă haos”. Nu în ultimul rând, „credinţa în afara faptelor bune înseamnă război”. De aceea, soluţia vine „urmându-l pe Isus, care s-a definit a fi Calea”. „A învăţa în Cristos şi a face bine în Cristos este bine, atunci Dumnezeu va spune din nou, ceea ce a rostit la Creaţie: Totul este bine, ca şi cum am trăi a doua creaţie… Bine aţi venit în Creaţia nouă!” În continuare, tineri aparţinând diferitelor Biserici participante au rostit rugăciuni, mărturii, gânduri, mesaje de recunoştinţă şi de speranţă, de-a lungul întregului program fiind menţinută o atmosferă caldă şi emoţionantă inclusiv prin intermediul muzicii. La final, părintele Popa Paul, director al Biroului Pastoral al Eparhiei de Oradea, a adresat tinerilor prezenţi invitaţia de a participa la o Rugăciune Ecumenică a Tinerilor, un moment de comuniune care va fi organizată la Seminarul Teologic Greco-Catolic din Oradea, cu binecuvântarea Preasfinţitului Virgil Bercea, în ziua de sâmbătă, 4 februarie 2023, la ora 18.00, când se vor ruga împreună tineri de diferite religii: greco-catolică, romano-catolică, ortodoxă, evanghelică-luterană, venind din Suedia, Ungaria, Italia, Bulgaria şi România, în vederea participării în această vară la un Campus Ecumenic în Loreto, Italia. Duminică seara, rugăciunea pentru unitate va continua în Biserica Reformată Rogerius, situată pe strada Eroului Necunoscut nr. 6, începând cu ora 17.00. Cei care doresc să vizioneze pagina Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor din Oradea o găsesc aici. (Laura Ologu pentru EGCO.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 736, Ultimul acces: 2026-10-17 05:13:21
|
Timp total: 0.04s...
[]:1