Ambasada Ucrainei şi Vicariatul Ortodox Ucrainean au identificat oportunităţi de colaborare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ambasada Ucrainei şi Vicariatul Ortodox Ucrainean au identificat oportunităţi de colaborare

[2025-01-13]
de Ştefana Totorcea

Excelenţa Sa Ihor Procopciuc, Ambasadorul Ucrainei în România, a vizitat vinerea trecută Vicariatul Ortodox Ucrainean al Patriarhiei Române din Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş. Cele două instituţii au identificat proiecte pe care le pot desfăşura în comun.
Ambasadorul Ihor Procopciuc a mai discutat cu Părintele Vicar Nicolae Lauruc despre nevoile comunităţii ucrainene din România, statutul minorităţilor etnice în România şi Ucraina şi importanţa combaterii dezinformării.
La întrevedere au participat Boris Patraş, Secretar al Ambasadei Ucrainei, Părintele Protopop Petru Rahovan şi Părintele Consilier Marius N. Lauruc.
În aceeaşi zi, Ambasadorul Igor Procopciuc s-a întâlnit cu Părintele Vasil Kolopelnik, Vicarul Greco-Catolic Ucrainean din România, cu Vasile Moldovan, Primarul municipiului Sighetu Marmaţiei, şi cu Lucreţia Semeniuc, directoarea Liceului Pedagogic Ucrainean „Taras Şevcenko” din localitate.
Cu o zi înainte, joi, Ambasadorul Ucrainei în România a vizitat şi Casa Ucraineană din Cluj-Napoca, unde a donat cărţi pentru biblioteca instituţiei şi a stat de vorbă cu reprezentanţii refugiaţilor ucraineni.
Ambasadorul Ucrainei i-a informat despre măsurile luate de Ambasadă în colaborare cu partenerii români pentru îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale refugiaţilor şi în special pentru educaţia copiilor ucraineni în limba maternă, se arată pe pagina de Facebook a ambasadei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 289, Ultimul acces: 2026-10-18 22:53:39