Ajutoare de 2 milioane lei în eparhia Râmnicului: Cea mai mare sumă alocată în 2025 a fost pentru formarea tinerilor - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ajutoare de 2 milioane lei în eparhia Râmnicului: Cea mai mare sumă alocată în 2025 a fost pentru formarea tinerilor

[2026-01-10]
de Ştefana Totorcea

Arhiepiscopia Râmnicului a oferit în 2025 sprijin social şi educaţional în valoare de peste 2 milioane lei.
Cele mai mari sume din raportul prezentat joi la Adunarea Eparhială au fost cele alocate prevenirii abandonului şcolar, educaţiei şi formării copiilor şi tinerilor, astfel:
1.908 copii şi tineri au participat la 53 de tabere şi şcoli de vară (581.600 lei);
6.585 elevi au primit rechizite, fişe de lucru şi auxiliare didactice (368.760 lei);
34 de elevi şi studenţi au primit burse (135.000 lei).
Eparhia şi-a îndreptat atenţia şi către următoarele nevoi:
9.306 persoane, inclusiv copii din centrele de plasament şi vârstnici instituţionalizaţi au primit sprijin material (453.435 lei – suma include şi sprijinul în valoare de 102.108 lei oferit de Liga Femeilor Creştin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului);
4.429 persoane au primit sprijin financiar (364.983 lei);
romii din eparhie au fost incluşi în programe educaţionale şi sociale (118.000 lei);
7 programe pentru romi
Arhiepiscopia Râmnicului desfăşoară în prezent 45 de proiecte şi programe sociale, care acordă adăpost, hrană, îmbrăcăminte, medicamente, consiliere, îngrijiri medicale şi sprijin educaţional copiilor şi tinerilor.
Dintre acestea, şapte sunt dedicate romilor: „Śkola si laçi – şcoala este bună”, „Mirro ghiozdano – Ghiozdanul meu”, „Podema tatipe – Ghetuţe călduţe”, „Av paś o Del – Vino lângă Dumnezeu”; „Aven te das duma – Copilul tău este important, vino să vorbim despre el”; „Sastipen le rromenqe – Sănătatea rromilor”; „Sastipe tirre hurdeske – Sănătatea copilului tău”.
Activităţi pastorale, culturale şi educaţionale
Raportul de activitate include şi alte activităţi pe lângă cele din sfera filantropiei. Astfel, anul trecut în eparhie au fost sfinţite 9 lăcaşuri de cult şi au existat şantiere în diferite stadii de construire, consolidare şi restaurare la 83 biserici, precum şi lucrări de pictare sau restaurare a picturii la 23 locaşuri de cult (aflate în diferite etape de proiectare, execuţie sau recepţie).
În plan cultural-misionar şi educaţional, Arhiepiscopia Râmnicului a organizat 7 simpozioane şi 36 de conferinţe, expoziţii, lansări de carte şi recitaluri, o Tabără Internaţională de pictură şi Festivalul de film georgian „Conştiinţa libertăţii”, cu un Medalion Tenghiz Abuladze.
La editura eparhială Praxis au fost tipărite 5 volume teologice şi 12 broşuri şi pliante, 3 audiobookuri, revistele Praxis şi Martyria, cea din urmă bucurându-se de prezenţa, în colegiul de redacţie, a unor personalităţi din Academia Română, Academia Georgiei, de la instituţii teologice din Grecia, Bulgaria, SUA, Liban, alături de profesori ai facultăţilor de teologie din ţară.
Rugăciune şi recunoştinţă
Prezentarea raportului pe anul 2025 a fost precedată de un Te Deum oficiat la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea. Foto: Arhiepiscopia Râmnicului
Prezentarea raportului a fost precedată de un Te Deum oficiat la Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea de Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.
La finalul prezentării raportului, Părintele Arhiepiscop Varsanufie a evidenţiat rolul conlucrării tuturor organismelor eparhiale în vederea dinamizării activităţilor social-filantropice, îmbogăţirea vieţii spirituale şi a culturii religioase a fiilor duhovniceşti ai Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 258, Ultimul acces: 2026-10-20 07:59:37