Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare a întâlnirii personale cu Hristos, a subliniat Episcopul Daciei Felix - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Întâmpinarea Domnului este o sărbătoare a întâlnirii personale cu Hristos, a subliniat Episcopul Daciei Felix

[2026-02-04]
de Cristian Damian

Episcopul Ieronim al Daciei Felix a evidențiat luni importanța sărbătorii Întâmpinării Domnului ca moment al întâlnirii personale a omului cu Hristos.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinți Împărați Constantin și Elena” din localitatea Ovcea, Serbia.
Preafințitul Părinte Ieronim a explicat c㠄Dreptul Simeon nu Îl vede pe Hristos doar ca pe un prunc adus la Templu, ci Îl recunoaște prin luminarea Duhului Sfânt, ca pe Dumnezeu adevărat și om adevărat, Mântuitor al lumii”.
„Ne amintim de momentul în care se descoperă în mod evident vocația Revelației dumnezeiești. Deși s-a născut în sânul unui popor, mesajul lui Dumnezeu este un mesaj universal și lucrul acesta îl mărturisește răspicat Dreptul Simeon, care spune: lumină spre descoperirea neamurilor”, a transmis Preasfinția Sa pentru Trinitas TV.
„Dar, dincolo de acestea, este mesajul mai profund pe care îl aduce Cel care S-a pogorât din cer și care îi îmbrățișează pe oameni prin brațele bătrânului care Îl primește, iar Hristos îl îmbrățișează și îl primește pe el. Mesajul este că trebuie să primim în sufletele noastre pe Fiul lui Dumnezeu”.
Prima atestare documentară a localității Ovcea din Serbia datează din anul 1456.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 180, Ultimul acces: 2026-08-30 13:38:30