Împlinirea a 45 de ani de la întemeierea parohiei "Sf. Mihai" - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Împlinirea a 45 de ani de la întemeierea parohiei "Sf. Mihai"

[2013-04-09]
În ziua de duminică, 7 aprilie 2013, la parohia romano-catolică "Sfântul Mihai" din Satu-Nou, comuna Pârgărești, județul Bacău, s-a celebrat aniversarea a 45 ani de la întemeierea parohiei, în ziua de 7 aprilie 1968. Pe parcursul acestei zile aniversare preoții și credincioșii s-au rugat lui Dumnezeu, ca mulțumire, la toate Sfintele Liturghii: 9.00, 11.00 și 18.00.
Majoritatea credincioșilor a ales să participe la Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11.00, la care au fost invitați Marius-Gabriel Gheorghiță, primarul comunei, pr. Vincențiu Burlacu (fiu din comunitatea satului) și preoții vecini. Invitatul de onoare a fost pr. Anton Budău, primul paroh al acestei comunități. Înainte de Sfânta Liturghie, credincioșii mai în vârstă l-au salutat pe părintele Anton, fericit că nu a fost dat uitării. În cuvântul de învățătură de la Liturghie, pr. Anton Budău a reafirmat puterea credinței de care trebuie să dăm dovadă în zilele noastre: "dacă nu uităm de Dumnezeu, ajungem la mântuire" și "rugăm pe Domnul să facă din noi instrumente ale păcii, bucuriei și înțelegerii universale".
La oferirea darurilor o familie cu vârstă venerabilă, îmbrăcați în straie populare specifice zonei, au oferit colac și flori. La sfârșitul Sfintei Liturghii, părintele paroh a oferit o diplomă de onoare și merit pentru invitații de seamă. Oamenii mai în vârstă, care au celebrat Sacramentul Căsătoriei între anii 1968 și 1972 și cei care l-au cunoscut personal pe pr. Budău au fost emoționați până la lacrimi la acest eveniment, iar după Sfânta Liturghie au continuat depănarea amintirilor frumoase în fața bisericii cu bucurie și aplauze. (după materialul semnat de Florentin și Mirela Winkler pentru Ercis.ro)
(Sursa: ERCIS.ro)
Imagini:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 868, Ultimul acces: 2026-08-26 23:25:16