Giulgiul nu poate fi explicat de știință - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Giulgiul nu poate fi explicat de știință

[2013-04-28]
Chiar și în contextul progresului tehnologic actual, Giulgiul din Torino continuă să fie o provocare pentru cercetători. Barrie Schwortz a fost fotograful de documentare în proiectul din 1978 de cercetare a Giulgiului, când s-a analizat în profunzime ceea ce se crede că ar fi pânza în care a fost înmormântat Isus. Evreu din familie, Schwortz a declarat recent pentru CNS: "Mi-a luat ceva timp să mă împac cu faptul că sunt un evreu implicat în studierea a ceea ce este probabil cea mai importantă relicvă a creștinismului. Este simpatic cum Dumnezeu alege mereu un evreu să fie mesagerul", a glumit el.
Schwortz a spus că el, alături de ceilalți membrii ai echipei de cercetare, proveniți din credințe diferite, a trebuit să își lase deoparte credințele personale și să se concentreze asupra Giulgiului însuși, ignorând implicațiile lui religioase. "Eram acolo ca să strângem informații [...], să îl studiem și să facem aceasta cât puteam noi mai bine", a spus Schwortz. "Nu avea deloc de-a face cu ceea ce cred eu. Avea de-a face cu adevărul." Giulgiul din Torino este o pânză de peste 4 metri ce poartă imaginea în negativ, în mărime naturală, a unui bărbat rănit, față și spate. Echipa științifică a analizat proprietățile chimice și fizice ale Giulgiului, acordând o atenție specială informațiilor topografice, care arată profunzimile din tonurile de lumină și întuneric din pânză.
"Echipa noastră a mers la Torino pentru a răspunde la o întrebare simplă: Cum s-a format imaginea?", a spus Schwortz. "În cele din urmă am eșuat. Putem însă să spunem ce nu este: nu este o pictură, nici o fotografie, nici desen, nici arsură. Dar nu știm ce mecanism ar putea să facă o imagine cu astfel de proprietăți chimice și fizice precum imaginea de pe Giulgiu." Analizele făcute pe Giulgiu au fost contestate mereu. În 1988, testul cu carbon a plasat pânza în secolul XII, mulți afirmând de aici că este un fals medieval. Într-o lucrare din 2005, chimistul Raymond Rogers, membru al echipei de cercetare din 1978, a contrazis aceste afirmații. El a spus că mostra folosită pentru testul cu carbon era un petec folosit pentru conservarea pânzei, aplicat în Evul Mediu, și că metodologia de testare a fost greșită.
Dar chiar dacă controversele privind originea Giulgiului nu par a avea vreo șansă să se încheie prea curând, Schwortz spune că Giulgiul poate fi privit ca o punte între știință și credință. "Cred că important în special pentru credincioșii creștini, este faptul că avem un document ce coincide precis cu relatarea evanghelică privitor la cele suferite de omul Isus", a spus el. Schwortz a mai precizat că baza tehnică de informații, disponibilă online la adresa Shroud.com, creată de echipa de cercetare, trebuie folosită ca un instrument de documentare despre atributele chimice și fizice ale Giulgiului, dar în cele din urmă fiecare persoană trebuie să tragă singură concluzia despre ce înseamnă pânza pentru credința lui.
"Oamenii mă întreabă adesea: Dovedește Giulgiul învierea?", a spus Schwortz. "Giulgiul nu a venit cu un manual de instrucțiuni. Așa că răspunsul credinței nu se găsește pe acea pânză ci mai degrabă în ochii și în inimile celor care îl privesc."

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 869, Ultimul acces: 2026-08-26 18:46:30