Excursia seminariștilor din Alba Iulia în Dieceza de Timișoara[2013-05-08]În perioada 26-29 aprilie 2013, seminariștii de la "Seminarium Incarnatae Sapientiae", Seminarul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, însoțiți de vice-rectorul seminarului, pr. dr. Diósi Dávid, și de directorul spiritual, pr. Koncsag László, au efectuat o vizită în Dieceza de Timișoara. Este o tradiție a seminarului de a vizita, prin rotație, Diecezele din care fac parte seminariștii care urmează studiul teologiei la Alba Iulia.Anul acesta a venit rândul Timișoarei. Prima oprire a fost la Bazilica Minor Maria Radna. Maica Harurilor de la Radna i-a așteptat pe tinerii seminariști într-o atmosferă de liniște sacră și pace spirituală, care le-a umplut tuturor inimile de speranță și bucurie. Părintele paroh Andreas Reinholz a prezentat Bazilica și complexul mănăstirii, locuri încărcate de istorie și har. De aici s-a pornit către Municipiul Arad, unde studenții teologi au fost primiți de parohul din Arad Micălaca, pr. Balogh László, acestuia alăturându-i-se în scurt timp și pr. Király Árpád, canonic catedral și arhidecan de Mureș. După prezentarea bisericii parohiale din Micălaca, a fost vizitată monumentala primărie din Arad, seminariștii fiind primiți de către vice-primarul Bognár Levente. Cina a fost servită la parohia Arad Gai, unde s-au și cazat o parte dintre seminariști. Alte locuri de cazare au fost la parohia Arad Șega și la parohia Cetate, în mănăstirea minorită. Ziua următoare a început cu Sf. Liturghie, după micul dejun continuându-ne vizita în municipiul Arad. Au fost vizitate biserica parohială Arad-Centru (franciscană-minorită), statuia Libertății și locul de execuție al celor 13 generali pașoptiști de la Arad. La Timișoara s-a ajuns în jurul prânzului, masa de prânz fiind servită la Liceul Romano-Catolic "Gerhardinum". Prin bunăvoința lui Szekernés János s-a putut cunoaște mai bine istoria unor biserici și locuri importante ale Timișoarei, cum ar fi centrul, Coloana Sf. Fecioare Maria și a Sf. Ioan Nepomuk, biserica Sf. Ecaterina. Preasfințitul Episcop Martin Roos i-a primit pe studenții teologi în Domul (Catedrala Episcopală) Sf. Gheorghe, unde le-a prezentat tinerilor oaspeți istoria și arhitectura Catedralei, precum și cripta, în care dorm în pace Episcopi, canonici și personalități ilustre ale Banatului. A urmat Vespera solemnă, în Dom, cu participarea Capitlului Catedral și a seminariștilor. Cina a fost servită în Palatul Episcopal, vizitându-se și Muzeul Diecezan, loc care adăpostește rarități și obiecte sacre de o mare importanță pentru Biserica din Banat. Cazarea s-a făcut la Casa "Marienheim". Ziua a treia, duminică, 28 aprilie, seminariștii au participat pe grupuri la trei Sf. Liturghii din oraș; o parte la parohia Timișoara IV Iosefin, unde a celebrat primiția tânărul preot Tiberiu Szabó, cu participarea parohului locului, pr. Szilvágyi Zsolt, canonic catedral și a pr. dr. Diósi Dávid, vice-rector al seminarului; o altă parte a participat la Sf. Liturghie în parohia Timișoara II Fabric, unde Sf. Jertfă a fost celebrată de directorul spiritual al Seminarului, pr. Koncsag László, cu concelebrarea parohului locului, pr. Kapor János. Al treilea grup de seminariști a participat la Liturghia celebrată în Dom de pr. Nicolae Lau, econom al Diecezei și prebendarius al Capitlului Catedralei. O surpriză deosebită a constituit-o prezența pr. Reinholdt Lovász, fost Cancelar al Diecezei, actualmente preot activ în Arhidieceza de Freiburg in Breisgau, care a concelebrat la Sf. Liturghie în Dom. La Dom a predicat părintele diacon Milan Mihai Sima. Parohiile amintite au oferit și masa de prânz pentru întreaga comunitate a studenților teologi. După amiază seminariștii s-au deplasat la parohia Vinga, unde, după vizitarea monumentalei biserici neo-gotice, au celebrat vespera și s-a servit cina. Luni dimineața vizita în Banat a continuat cu municipiul Lugoj. Aici s-a ajuns în jurul orei 11.15, tinerii teologi fiind primiți în Catedrala greco-catolică "Coborârea Sf. Spirit" de către Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj. Excelența Sa a prezentat construcția și arhitectura Catedralei, dar și unele aspecte ale înființării și stării actuale a Diecezei de Lugoj. Parohul romano-catolic de Lugoj, pr. Mihai Titi Dumitresc, i-a însoțit în continuare pe seminariști la biserica parohială "Preasfânta Treime", adevărat vestigiu religios, arhitectonic și istoric, recent renovat pe exterior. Prin bunăvoința părintelui paroh s-a servit prânzul în localitate. Drumul i-a purtat mai apoi pe seminariști spre Caransebeș, unde au fost întâmpinați în venerabila biserică parohială "Imaculata Concepțiune" de către pr. paroh Martin Neagu, care a și celebrat mai apoi Sf. Liturghie, cu participarea superiorilor și a seminariștilor, în capela Surorilor Franciscane FCJM din localitate, în a căror mănăstire s-a servit și cina. După acest ultim obiectiv, oaspeții și-au luat rămas bun de la gazde și și-au urmat drumul înapoi spre Alba Iulia. Tuturor celor care au sprijinit această excursie, Ordinariatului Episcopal de Timișoara, preoților-parohi, parohiilor, surorilor franciscane și superiorilor Seminarului le este adusă pe această cale o caldă și sinceră mulțumire pentru contribuția lor și pentru primirea oaspeților. Domnul să le răsplătească eforturile! (text: Ioan Cădărean; foto: seminarul din Alba Iulia) Imagini: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 871, Ultimul acces: 2026-08-27 17:36:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1