Hrisovul de resfintire a bisericii din localitatea Valeni, judetul Neamt - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Hrisovul de resfintire a bisericii din localitatea Valeni, judetul Neamt

[2006-11-06]
Cu binecuvântarea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu lucrarea Sfântului Duh s-au încheiat lucrările de consolidare şi restaurare a bisericii - monument istoric – cu hramul „Sfinţii 40 de Mucenici” şi „Prea Sfânta Treime” din satul Văleni, Protopopiatul Roman, jud. Neamţ.
In pisania originală, inscripţionată în piatră deasupra intrării în nava bisericii, citim următoare: ”Cu voia lui Dumnezeu, eu, robul lui Dumnezeu Cozma Şarpe, postelnic, am zidit acest hram la curtea din Şcheia, în numele Sfinţilor celor 40 de Mucenici din Sevastia, pe vremea binecredinciosului Domn Io Ştefan Voievod şi s-a început a zidi la 7027 (1519) luna lui Martie 30 şi s-a săvârşit în acelaşi an, luna iunie 22.”
Din această cronică deducem că, vrednicul de pomenire, ctitorul fondator, a durat peste timp acest locaş de închinare, care, de la zidirea lui, străbătând veacurile, a străjuit aceste plaiuri mioritice şi a constituit locul de rugă pentru multe generaţii de români, creştini autentici, păstrători ai predaniilor sfinte şi a credinţei strămoşeşti.
Biserica, construită în formă de navă, fără abside laterale şi fără nici o turlă, păstrează forma originală de la fondare până astăzi, deşi vitregiile vremii nu au ferit-o de unele stricăciuni. De fiecare dată, atunci când dintele nemilos al timpului a afectat-o, s-au găsit oameni cu frică de Dumnezeu, care au restaurat-o şi înfrumuseţat-o, prelungindu-i, astfel, existenţa peste veacuri. Una din importantele intervenţii a avut loc în secolul al XIX-lea. In actul de târnosire îngropat în piatra altarului s-a descoperit următorul înscris: „Anul 1864, luna septembrie, Duminica, în 20 zile s-a sfinţit acest lăcaş de Prea Sfinţitul Isaia Dioclias Vicolu, cu hramul Sf. 40 Mucenici şi al doilea hram Prea Sfânta Treime. Această reparaţie, cu o nouă catapiteasmă şi toate donaţiile, s-au făcut de către Familia Marele Agă, Domnul Ioan Stârcea şi soţia sa Ecaterina, născută Văleanca...”.
Anii au trecut, iar biserica vălenilor a fost din nou acoperită de stricăciuni şi lipsuri. In curgerea timpului s-a înscris şi veacul al XX-lea, cu cei cinzeci de ani de comunism, când acestor străvechi ziduri li s-au adâncit rănile. „Plinirea vremii” a sosit tocmai la începutul mileniului al III-lea, când Prea Milostivul Dumnezeu şi-a adus aminte şi de zidirea aceasta în care s-a slăvit Sfânt Numele Lui de atâtea veacuri. A trimis locului acestuia oameni potriviţi, să plinească podoaba casei Sale.
Astfel, cu binecuvântarea PS Eftimie, Episcopul Romanului, s-au început demersurile pentru întocmirea documentaţiilor tehnice de consolidare şi restaurare a bisericii. Misiunea părea imposibilă, dat fiind anvergura lucrărilor. Dificila responsabilitate de coordonare a şantierului a fost încredinţată preotului Gheorghe Paleu, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a înfăptuit, în timp util, toate formalităţile necesare, iar de la 1 august 2005 a demarat lucrările ce se impuneau, în linia lor logică de execuţie: s-au decopertat pereţii din interior şi exterior a bisericii de toate vechile tencuieli; s-a consolidat întreaga zidărie prin injectarea a peste 50 tone de ciment lichid, încât structura clădirii a căpătat o nouă rezistenţă; s-au turnat doi tiranţi transversali care s-au unit cu o centură perimetrală la nivelul podului; s-a refăcut întreaga şarpantă şi s-a confecţionat un nou acoperiş; s-au recondiţionat vechile cruci din cupru şi s-au reaşezat pe acoperişul bisericii; s-a retencuit întreaga zidărie, atât în interior, cât şi-n exterior, cu tencuială de epocă (mortar compus din nisip, câlţi şi var); s-au înlocuit toate ferestrele vechi cu tâmplărie termopan şi stejar; s-a recondiţionat catapeteasma şi mobilierul din interior; s-a refăcut sfânta masă dându-i-se forma iniţială, cea din 1519; s-a împodobit biserica cu obiecte de cult, icoane, cărţi şi veşminte. A fost refăcut zidul înprejmuitor care apără biserica ca o cetate.
Intreaga lucrare a fost executată de Societatea S.C. CONBAS S.R.L., condusă de ing. Eugen Borş. Fondurile băneşti au venit din partea bunilor credincioşi ai acestei parohii, din partea unor binevoitori, a Consiliului local şi a Secretaritului de Stat pentru Culte, Bucureşti.
Cu ajutorul nevăzut al Bunului Dumnezeu, care a lucrat prin mâinile celor ce iubesc bunăcuviinţa casei Domnului, după mai bine de un an de muncă asiduă s-au încheiat lucrările la biserica din Văleni.
Astăzi, 5 noiembrie, anul mântuirii 2006, Prea Sfinţitul Dr. Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului, înconjurat de un distins sobor de preoţi, a săvârşit slujba de sfinţire a lăcaşului de închinare reînnoit. Autorităţile locale, împreună cu mulţime de credincioşi au participat la acest eveniment unic, dând slavă lui Dumnezeu pentru haina înnoirilor cu care a îmbrăcat biserica moşilor şi strămoşilor lor.
Binecuvintează, Doamne, pe toţi ctitorii înnoitori, pe ajutători, binefăcători, miluitori, donatori, lucrători, enoriaşi şi slujitori ai Sfintei Biserici acesteia şi scrie numele lor în Cartea vieţii!
Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit şi noi întru Tine! Amin.

Sursa: www.MMB.ro


Contor Accesări: 960, Ultimul acces: 2026-10-19 16:28:00