Parlamentul European recunoaşte persecuţiile ISIS asupra creştinilor ca genocid - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parlamentul European recunoaşte persecuţiile ISIS asupra creştinilor ca genocid

[2016-02-05]
Într-o rezoluţie adoptată joi, 04 februarie 2016, la Strasbourg, intitulată: Masacrul sistematic al minorităţilor religioase de către gruparea ISIS, Parlamentul European a recunoscut ca genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii persecuţiile, atrocităţile şi uciderea sistematică a creştinilor de către Statul Islamic (ISIS).
După ce „condamnă din nou cu fermitate aşa-numita «ISIS/Daesh» şi abuzurile flagrante comise de aceasta în materie de drepturile omului, care constituie crime împotriva umanităţii şi crime de război conform Statutului de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI)”, Parlamentul European subliniază pe de o parte că „aşa-numita «ISIS/Daesh» comite genocid împotriva creştinilor şi yazidiţilor, precum şi a altor minorităţi etnice şi religioase care nu sunt de acord cu interpretarea pe care aceasta o dă Islamului”, iar pe de altă parte cere să fie luate măsuri pentru ca aceste crime „să fie considerate drept genocid de către Consiliul de Securitate al ONU” şi, prin urmare, să se adopte „măsuri în temeiul Convenţiei Naţiunilor Unite din 1948 privind prevenirea şi reprimarea crimei de genocid”.
De asemenea, Parlamentul European „îndeamnă membrii Consiliului de Securitate al ONU să sprijine sesizarea de către acelaşi Consiliu de Securitate a Curţii Penale Internaţionale, în scopul de a investiga încălcările comise în Irak şi Siria de către aşa-numita «ISIS/Daesh» împotriva creştinilor, yazidiţilor şi a minorităţilor etnice şi religioase”.
Nu este lipsit de importanţă şi faptul că, în acest context, parlamentarii europeni cer în mod expres instituirea la nivelul Uniunii Europene a unui reprezentant special permanent pentru libertatea de religie şi de credinţă, necesitate susţinută de mult timp de Reprezentanţa Patriarhiei Române la Bruxelles.
Este o noutate pentru Parlamentul European recunoaşterea unei situaţii de conflict în desfăşurare ca fiind genocid. Dreptul penal internaţional recunoaşte genocidul ca reprezentând exterminarea intenţionată a unei comunităţi naţionale, etnice, rasiale sau religioase. De aceea este important votul istoric de la Strasbourg, care arătă preocuparea tot mai mare a parlamentarilor europeni pentru suferinţele minorităţilor persecutate în Orientul Mijlociu, victime ale exterminării deliberate, şi pentru găsirea unor soluţii urgente şi fiabile cu privire la soarta acestora. De altfel, cu doar o săptămână înainte, pe 27 ianuarie 2016, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (47 de state membre) a adoptat şi ea o rezoluţie în care a recunoscut actele comise de ISIS ca genocid, îndemnând statele membre ale Consiliului să acţioneze în consecinţă.
Nu în ultimul rând, trebuie amintit că tot pe 27 ianuarie 2016, Sinaxa Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe, reuniţi la la Chambésy-Geneva în vederea pregătirii Sfântului şi Marelui Sinod Ortodox, şi-a exprimat în mod public susţinerea faţă de creştinii prigoniţi din Orientul Mijlociu. Nesiguranţa cu care se confruntă creştinii din Orientul Mijlociu a dus la scăderea drastică a numărului lor în această zonă, fie prin exterminare, fie prin emigrare. După cifre care sunt şi ele nesigure, mii de locaşuri de cult au fost distruse, mai mult de o treime dintre creştinii din Syria au fugit din cauza atrocităţilor, procentul populaţiei creştine din Liban a scăzut la 34%, iar în Irak a mai rămas doar o treime din aproape 1,5 milioane de creştini. De aceea, sunt imperative aducerea în faţa justiţiei a criminalilor şi condamnarea celor ce se fac vinovaţi de genocid.
Reprezentanţa Patriarhiei Române la Bruxelles salută rezoluţia adoptată ieri de Parlamentul European ca fiind un important pas înainte privind facilitarea măsurilor de combatere a crimelor comise împotriva creştinilor din Orientul Mijlociu.
Sursa: www.orthodoxero.eu

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1150, Ultimul acces: 2026-10-22 01:48:46