Prima întâlnire a Cercului pastoral-misionar Oravița – Răcășdia, județul Caraș Severin - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Prima întâlnire a Cercului pastoral-misionar Oravița – Răcășdia, județul Caraș Severin

[2016-03-30]
de Robert Nicolae

cerc pastoral
În urma reorganizării cercurilor pastoral misionare din cadrul Episcopiei Caransebeșului, s-a înființat Cercul pastoral-misionar Oravița – Răcășdia în cadrul căruia funcționează 23 de parohii ce aparțin de Protopopiatul Moldova Nouă. Prima întâlnire a cercului a avut loc zilele trecute la sediul fostului Protopopiat Oravița, a precizat Darius Herea de la Biroul de presă al Episcopiei Caransebeșului.
În cadrul întâlnirii au fost comunicate diverse probleme de ordin administrativ și s-a stabilit programul săptămânilor duhovnicești specifice Postului Mare la nivelul fiecărei parohii, hotărându-se totodată data și orele la care se va săvârși Taina Sfântului Maslu, precum și Liturghia Darurilor înainte sfințite.
La finalul întâlnirii, toți preoții prezenți însoțiți de părintele protopop Bogoliub Martinovici au săvârșit Acatistul Sfintei Cruci în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Oravița Montană.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-08-29 17:58:42