Copiii etnici români din Regiunea Vidin, Bulgaria au vizitat România[2016-04-04]de Gratian MoldovanIMG_5976 Peste 40 de copii etnici români din Regiunea Vidin, Bulgaria împreună cu însoțitorii legali au vizitat zilele acestea Muzeul Olteniei și Muzeul de Etnografie din Craiova, Poarta Sărutului, Masa Tăcerii de la Târgu Jiu, Mănăstirea din Tismana, Mănăstirea Sf. Ana din Orșova si orașul Drobeta Turnu Severin. Această excursie tematică la obiective din România face parte din proiectul Drumeț în țara mea, derulat de Institutul Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni, în parteneriat cu Asociația Ave și Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria. În perioada 1-30 aprilie 2016, în proiectul Drumeț în țara mea vor participa peste 160 de copii din comunitățile românești din Regiunea Vidin, care vor fi însoțiți fiecare de către un reprezentant legal. Proiectul aduce în fața elevilor români din Regiunea Vidin aspecte din viața românilor din istorie până în contemporaneitate, stiluri arhitecturale românești și portrete ale unor personalități marcante românești. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă conștientizarea importanței cunoașterii istoriei poporului român de către tânăra generație, precum și însușirea valorilor patrimoniului istoric și cultural, pentru asigurarea continuității tradițiilor moștenite și pentru menținerea identității naționale, susțin reprezentanții Institutului Eudoxiu Hurmuzachi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1354, Ultimul acces: 2026-08-31 20:21:00
|
Timp total: 0.04s...
[]:1