Duminica Sfântului Ioan Scărarul la biserica studenților din Timișoara - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Duminica Sfântului Ioan Scărarul la biserica studenților din Timișoara

[2016-04-11]
de Gratian Moldovan

DSC_6366
În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a fost prezent în mijlocul studenților timișoreni, și a participat la Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, în biserica „Bunavestire”, situată în campusul universitar din Timișoara. La slujbă au participat cadre didactice universitare, studenți și numeroși credincioși bănățeni. Răspunsurile liturgice au fost date de către grupul studenților din parohie.
După Sfânta Liturghie, Chiriarhul Banatului a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat înțelesurile duhovnicești ale pericopei evanghelice din Duminica a 4-a a Postului Mare, ce relatează despre vindecarea fiului lunatic. De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a subliniat semnificația contextului în care Mântuitorul Hristos săvârșește această minune.
„Cel ce nu se roagă este un om mut! Se pare că astăzi trăim într-o lume a muților. Cu toate că este atât zgomot pe pământ, totuși pământul pare a fi o planetă mută, căci, arareori, se mai ridică un pâlc, o flacără de rugăciune către Dumnezeu. Deci, Hristos alături de Tatăl coboară în acest iad, acolo unde oamenii nu se mai iubesc, ci se sfădesc unii cu alții, dând vina unul pe altul. Prezența lui Hristos vine să restabilească ordinea firească din om și să redea sănătatea persoanei umane”, a menționat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
După cuvântul de învățătură, părintele paroh Marius Ioana a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, pentru binecuvântarea și bucuria adusă studenților și credincioșilor Parohiei Timișoara – Zona Pârvan cu prilejul acestei prime vizite pastorale.
***
Prăznuirea liturgică a Sfântului Ioan Scărarul în Duminica a patra din Marele Post este întâlnită episodic în secolul al XIII-lea și nelipsită începând cu secolul al XV-lea. Această consacrare este motivată și de faptul că, odată cu începutul Postului Mare, atât în mănăstiri, cât și în bisericile parohiale se citea foarte des din lucrarea sa fundamentală, intitulat㠄Scara Raiului” sau „Scara dumnezeiescului urcuș”. În această carte, de la care își trage și numele, Sfântul Ioan descrie principiile vieții creștine, arătându-ne cum trebuie să ne eliberăm de patimi și să dobândim virtuțile. Din perspectiva acestei lucrări, viața duhovnicească este prezentată sub forma unei scări cu treizeci de trepte. Metafora Scării, asemănătoare cu cea din viziunea patriarhului Iacov (Facere 28, 12-13), este folosită pentru a descrie modul în care cineva poate urca spre Împărăția Cerurilor, începând cu renunțarea de la lucrurile lumești, efemere, și până la trăirea prezenței depline a lui Hristos în Împărăția eshatologică. Prin urmare, prăznuirea lui la începutul celei de-a doua jumătăți a postului, ne aduce în atenție atât icoana de sfintenie la care trebuie să ajungă orice făptură umană, cât și modalitatea de a dobândi viața veșnică.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 729, Ultimul acces: 2026-08-26 23:15:30