Sfinții Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie și Oprea Miclăuș cinstiți de comunitatea românească din localitatea Valdemoro, Spania - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Sfinții Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie și Oprea Miclăuș cinstiți de comunitatea românească din localitatea Valdemoro, Spania

[2016-10-18]
de Andrei Pau

Credincioșii români din Parohia Ortodoxă Română Valdemoro, din Protopopiatul Madrid Sud, cu hramul Sfinților Mărturisitori Visarion Sarai, Sofronie de la Cioara și Oprea Miclăuș, au participat la manifestările dedicate hramului locașului de cult. La acest eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Sărbătoarea hramului a fost precedată de Festivalul Folcloric de Cântec și Joc Românesc, intitulat La porțile dorului, ajuns la cea de-a doua ediție. Evenimentul a avut loc sâmbătă 15 octombrie 2016, în Parcul Ducelui de Ahumada din centrul orașului Valdemoro, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria.
Festivalul a fost organizat de Parohia din Valdemoro, împreună cu Primăria orașului (Ayuntamiento de Valdemoro) și cu Asociația socio-culturală Armonia a parohiei. La manifestare au fost prezenți spectatori români și spanioli, Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei, precum și reprezentanți ai autorităților locale.
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul românilor din Ungaria a adresat un mesaj de binecuvântare, tuturor participanților, pe care i-a felicitat pentru manifestare și pentru preocuparea de a păstra frumoasele costume populare, cântecele și jocurile românești.
Pe scenă au urcat grupul de copii Mugurașii ai Școlii Parohiale Sfinții Mărturisitori, din Valdemoro, formația Plaiuri Românești din Alcalá de Henares, grupul folcloric Someșul al Asociației Tradițiile noastre (Nuestras Costumbres) din localitatea Rivas Vaciamadrid, solista Valentina Suciu Turdean, din Bistrița-Năsăud, precum și membrii grupului Armonia, al Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea din Valdemoro. Fiecare grup prezent la festival a primit din partea organizatorilor câte o Diplomă de Participare, înmânată de Domnul Consilier Sergio Parra.
De asemenea, a fost organizat un colț al satului românesc, fiind expuse cu această ocazie obiecte de artă populară și artizanat.
Evenimentul central al sărbătorii de hram a avut loc duminică, 16 octombrie 2016, când a fost oficiată Sfânta Liturghie în biserica parohială. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan al Ungariei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte părintele protosinghel Nicodim Moldovan, Consilier Eparhial cu Asistența Socială, părintele Paroh Dorin Sas, Consilierul Cultural al Episcopiei din Spania și Portugalia, părintele Nicolae Maria, preot misionar în Protopopiatul Madrid Nord și diaconul Olimpiu Marian Pop, de la biserica românească din Arganda del Rei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii grupului vocal Armonia al Parohiei Valdemoro.
La slujbă a mai participat și Guillermo Gross del Rio, primarul municipiului Valdemoro, care a transmis un mesaj de salut comunității ortodoxe românești din această localitate.
Parohia din Valdemoro fost înființată în anul 2011. Vreme de un an de zile, Parohia a funcționat în condiții improprii, într-o hală amenajată pentru slujire, în afara orașului, într-o zonă industrială, pentru ca în anul următor, la Sărbătoarea Rusaliilor din 2012, să se mute cu chirie în locașul de cult actual, dotat ulterior cu iconostas și toate celelalte obiecte liturgice necesare desfășurării slujbelor. Sfințirea locașului a vaut loc în data de 21 octombrie 2012.
În aceeași zi, Preasfințitul Părinte Siluan, împreună cu alți clerici au oficiat Taina Sfântului Maslu, la Villalba, pentru credincioșii acestei parohii. Cu această ocazie, ierarhul i-a îndemnat pe toți să rămână tari și statornici în credința ortodoxă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 790, Ultimul acces: 2026-08-31 08:29:01