Concurs Naţional de Muzică Psaltică. Prima etapă s-a desfăşurat în Capitală[2017-02-12]de Iulian DumitrascuLa Bucureşti s-a desfăşurat în 11 februarie 2017 prima ediţie a Concursului Naţional de Muzică Psaltică. Competiţia se adresează Seminariilor şi Liceelor Teologice Ortodoxe din Patriarhia Română. Concursul a avut loc la Colegiul Matei Basarab şi a fost câstigat de seminariştii din Buzău. Aceştia au concurat cu tinerii din Galaţi şi din Târgovişte. Fiecare grup coral a interpretat patru cântări: prima a fost impusă de juriu, iar trei au fost la alegere. Informaţii suplimentare aflăm din declaraţia pentru Radio Trinitas a profesorul Nicolae Ghiorghiţă, preşedintele juriului. Juriul a avut anumite criterii: acela al omogenităţii, respectării unei autenticităţi, al stilisticii, cât de mult dirijorul şi membrii corului reuşesc să se apropie de materialul original etc. Seminarul din Buzău a câştigat pe toate aceste planuri pe care le-am amintit. Membrii corului au reuşit să reconstruiască creaţii care au fost compuse acum mai bine de un veac şi jumătate. Pe tot parcursul lunii februarie, în alte cinci centre zonale se vor organiza etape ale acestui concurs. Grupurile câştigătoare vor participa la etapa naţională din 1 aprilie care va avea loc la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1169, Ultimul acces: 2026-10-21 05:05:05
|
Timp total: 0.03s...
[]:1