Papa va vizita comunitatea anglicană din Roma[2017-02-17]Biserica anglicană Toţi Sfinţii din Roma17.02.2017, Roma (Catholica) - Papa Francisc va vizita biserica anglicană „Toţi Sfinţii” din Roma pe 26 februarie, pentru a marca a 200-a aniversare de la fondarea acestei comunităţi parohiale anglicane în chiar inima Cetăţii Eterne. Pr. Jonathan Boardman, care este paroh acolo, a confirmat informaţia pentru CNA. „Întâlnirea va avea loc la 4PM, urmând celebrării euharistice de dimineaţă, prezidată de Episcopii noştri, pentru a marca aniversarea celor 200 de ani”, a spus el. Sfântul Părinte nu va celebra Vesperele, cum a făcut-o la biserica San Gregorio al Celio, cu Arhiepiscopul Justin Welby de Canterbury, pe 5 octombrie 2016. Dar va lua parte la binecuvântarea unei icoane care celebrează aniversarea. „Apoi, alături de Episcopii noştri, Papa îşi va înnoi promisiunile de la Botez, în spirit de comuniune, chiar dacă nu avem deplina comuniune”, a mai spus clericul anglican. La finalul celebrării, „Papa Francisc va fi martorul înfrăţirii parohiei noastre cu parohia catolică Toţi Sfinţii din Roma, singura biserică catolică din Roma dedicată Tuturor Sfinţilor”. Biserica catolică cu acest hram este faimoasă ca locul unde Fericitul Papă Paul al VI-lea a celebrat pentru prima oară Liturghia după ritualul nou (Novus Ordo). Evenimentul va întări bunele relaţii dintre catolicii şi anglicanii din Roma, consideră parohul anglican. „Comunităţile noastre au deja numeroase activităţi comune, o prietenie activă ce se exprimă, de exemplu, în slujirea comună a săracilor. Acum vom pecetlui aceasta printr-o înfrăţire simbolică.” Aniversarea este pregătită de doi ani. Parohia a trimis prima invitaţie Papei pentru eveniment acum trei ani, urmată apoi de alte două scrisori. O invitaţie i-a fost oferită Papei şi în noiembrie 2015, când vizita parohia luterană din Roma. Comunitatea ce a devenit biserica anglicană „Toţi Sfinţii” din Roma a fost inaugurată pe 27 octombrie 1816. Deserveşte aproximativ 250 de credincioşi anglicani, dar nu toţi iau parte la slujbele duminicale. Va fi pentru prima oară când un Papă va vizita o parohie anglicană, a subliniat pr. Boardman. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a vizitat Catedrala Canterbury, iar Papa Benedict al XVI-lea a vizitat mănăstirea Westminster. Conform lui David Moxon, director al Centrului Anglican din Roma şi Arhiepiscop anglican, la celebrarea cu Papa vor participa Episcopii anglicani Robert Innes şi David Hamid. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1039, Ultimul acces: 2026-10-20 21:09:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1