Conferinţă la Biserica Icoanei | Pr. Constantin Necula: Să redescoperim conţinutul textelor liturgice din Biserică[2017-02-28]de Gheorghe AnghelPr Necula la Biserica icoanei Părintele prof. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Sf. Andrei Şaguna din Sibiu a conferenţiat, în această seară, la Biserica Icoanei din Bucureşti. Evenimentul a avut loc după slujba Canonului Sfântului Andrei Criteanul şi a avut ca subiect tocmai conţinutul acestui imn liturgic. Pocăinţa în textele Canonului Mare a fost tematica comunicării susţinută de profesorul sibian. Părintele Necula a precizat că alocuţiunea sa nu aduce nimic nou, ci prezintă un text extrem de valoros al Bisericii Ortodoxe (Canonul cel mare) în încercarea de a-i redescoperi valenţele din punctul de vedere al lecturii cu pocăinţă şi cu bucurie. Făcând referire la Canonul cel Mare, părintele Necula a spus că este extrem de important să readucem înaintea credincioşilor acest adevăr legat de pocăinţa sufletului care se îndreaptă către Dumnezeu prin exemplificări multiple, prin fragilizări, dar şi prin întăriri cu harul lui Dumnezeu. Cred că este şi un dar pe care Dumnezeu ni-l face, să redescoperim conţinutul textelor liturgice din Biserică, a transmis părintele profesor, evidenţiind că în ultima vreme nu am acordat suficientă atenţie acestor valori. Comunicarea a avut loc în cadrul manifestărilor religioase şi culturale desfăşurate, în perioada 27 februarie – 5 martie 2017, sub numele Icoana – fereastră spre Dumnezeu. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 4823, Ultimul acces: 2026-10-19 07:26:40
|
Timp total: 0.03s...
[]:1