Acceptăm faptul că voinţa lui Dumnezeu este spre binele nostru?[2017-03-09]În reculegere la Ariccia09.03.2017, Ariccia (Catholica) - A patra zi de exerciţii spirituale pentru Papa Francisc şi Curia Romană, miercuri, 8 martie 2017, la Casa de reculegere din Ariccia, lângă Roma, a avut ca teme de meditaţie: „Iuda şi ţarina sângelui (Matei 27,1-10)” şi „Procesul roman, soţia lui Pilat şi visele de la Dumnezeu” (Matei 27,11-26). Exerciţiile, cu desfăşurare între 5 şi 10 martie, urmează tema generală „Patima, moartea şi învierea lui Isus, după Matei”. În meditaţia de marţi după-amiază, cea de-a patra, pr. franciscan Giulio Michelini a pornit de la comparaţia dintre rugăciunea lui Isus de pe Muntele Măslinilor şi cea de pe Muntele Tabor, din Galileea. Cele două situaţii au asemănări impresionante: în ambele cazuri, situaţia existenţială a lui Isus este pusă la încercare. În ambele situaţii, a observat preotul franciscan, Isus îi cheamă la El pe discipoli, pe Petru, Iacob şi Ioan, însă ei nu înţeleg pe deplin ce i se întâmplă lui Isus. Există însă o deosebire care separă cele două scene: pe Tabor se aude vocea Tatălui, care îl consolează pe Fiul; în schimb, în Grădina Ghetsimani nu se aude nicio voce, exceptând prezenţa îngerului care îl întăreşte pe Isus în luptă, potrivit versiunii propuse de Sfântul Luca. Însă Isus, care se adresează Tatălui, acceptă împlinirea voinţei Sale de bine, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. La origine, această voinţă nu dorea moartea Fiului, ci salvarea Lui, după cum evidenţia Romano Guardini: „Domnul a venit pentru a mântui pe poporul Său şi, prin acesta, întreaga lume. Aceasta trebuia să se împlinească prin dăruire de credinţă şi iubire, însă a fost necesară schimbarea formei mandatului Tatălui. Necesitatea acestei schimbări este sugerată şi de pilda lucrătorilor viei, în care se relatează despre stăpânul viei care îl trimite la lucrători pe propriul fiu, spunându-şi `Pe fiul meu îl vor respecta` (Matei 21,37). Însă, aşa cum s-a întâmplat şi în parabolă, vestirea şi persoana lui Isus nu au fost acceptate, venirea Împărăţiei Tatălui trebuind să treacă prin Ghetsimani.” La încheierea reflecţiei, pr. Michelini a adresat obişnuitele întrebări: Cum ne raportăm la angoasele aproapelui? Ţinem ochii deschişi, ne rugăm sau adormim asemenea celor trei discipoli? Voinţa lui Dumnezeu este înţeleasă de noi ca „un capriciu”, ceva care trebuie făcut pentru că „Cineva a decis” sau văd în aceasta o sfântă voinţă pentru binele tuturor? În fine, pornind de la supoziţia că această voinţă de mântuire este neschimbată, cum spunea Guardini, „mandatul lui Dumnezeu rămâne neschimbat”, accept ca forma în care se realizează să fie condiţionată, pentru că atotputernicia lui Dumnezeu se opreşte în faţa libertăţii creaturii sale? Şi dacă Dumnezeu poate să-şi schimbe ideea, şi chiar, potrivit Cărţii lui Iona, se poate căi (cf. Iona 3,10), tocmai aşa cum se vor converti locuitorii din Ninive, cum se poate ca Biserica să nu se convertească şi cum am putea rămâne noi neschimbaţi în rigiditatea noastră?” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 844, Ultimul acces: 2026-10-19 13:10:33
|
Timp total: 0.05s...
[]:1