Papa Francisc: Viaţa consacrată nu trebuie să privească la numere - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Viaţa consacrată nu trebuie să privească la numere

[2017-03-26]
Papa la Milano
26.03.2017, Milano (Catholica) - La întâlnirea de sâmbătă, de la Milano, cu clerul şi persoanele consacrate, un preot, un diacon permanent şi o călugăriţă i-au pus Papei Francisc fiecare câte o întrebare. Ultima a aparţinut unei membre a Ordinului Ursulinelor, care, după ce a subliniat bogăţia istorică a vieţii consacrate în Milano şi în general în Lombardia, a dorit să afle de la Pontif „cum să fim astăzi martori ai profeţiei, păzitori ai uimirii, şi să mărturisim cu sărmana noastră viaţă însă o viaţă care să fie ascultătoare, feciorelnică, săracă şi fraternă? Şi apoi, dat fiind că suntem puţine – părem numeroase, dar vârsta este îmbătrânită – dat fiind că suntem puţine probabil, pentru viitor, care periferii existenţiale, care locuri trebuie alese, privilegiate într-o conştiinţă reînsufleţită a minorităţii noastre – minorat în societate şi minorat şi în Biserică?”
În răspunsul său, Papa a plecat de la cuvântul „minorat”. „Este adevărat că este carisma franciscanilor, dar şi noi toţi trebuie să fim ‘minori’: este o atitudine spirituală, minoratul, care este ca un sigiliul al creştinului. […] Şi voi începe de la acest ultim cuvânt: minorat, minoritate. În mod normal este un cuvânt care însoţeşte un sentiment: ‘Părem multe, dar atâtea sunt bătrâne, suntem puţine…’ Şi sentimentul care este dedesubt care este? Resemnarea. Sentiment rău. Fără să ne dăm seama, de fiecare dată când gândim sau constatăm că suntem puţini, sau în multe cazuri bătrâni, că experimentăm mai mult povara, slăbiciunea, decât strălucirea, spiritul nostru începe să fie corodat de resemnare. Şi resemnarea conduce după aceea la apatie.” Şi a îndemnat la a se citi ce spun părinţii deşertului despre apatie.
A continuat: „Când ne cuprinde resemnarea, trăim cu imaginarul unui trecut glorios care, departe de a trezi carisma iniţială, ne învăluie tot mai mult într-un vârtej de greutate existenţială. Totul devine mai apăsător şi greu de ridicat. Încep să fie grele structurile, goale, nu ştim ce să facem şi ne gândim să vindem structurile pentru a avea bani, bani pentru bătrâneţe… Încep să fie grei banii pe care îi avem în bancă… Şi sărăcia, unde merge? Însă Domnul este bun, şi când o congregaţie călugărească nu merge pe drumul votului de sărăcie, de obicei îi trimite un econom sau o economă rea care face să se prăbuşească totul! Şi acesta este un har! [râde, aplauze] Spuneam că totul devine mai apăsător şi greu de ridicat. Şi tentaţia este mereu de a căuta siguranţele umane.”
A vorbit apoi despre faptul că cifrele nu sunt cele mai semnificative, subliniind că fondatorii de ordine şi congregaţii nu au căutat numere, ci „s-au simţit mişcaţi de Duhul Sfânt într-un moment concret al istoriei să fie prezenţă bucuroasă a Evangheliei pentru fraţi; să reînnoiască şi să edifice Biserica precum drojdia în aluat, ca sare şi lumină a lumii. […] Congregaţiile noastre nu s-au născut pentru a fi de masă, ci un pic de sare şi un pic de drojdie, care avea să dea propria contribuţie pentru ca aluatul să crească; pentru ca poporul lui Dumnezeu să aibă acel ‘condiment’ care îi lipsea. Timp de mulţi ani am avut tentaţia de a crede, şi atâţia am crescut cu ideea, că familiile călugăreşti trebuiau mai mult să ocupe spaţii decât să demareze procese, şi aceasta este o tentaţie. Noi trebuie să demarăm procese, nu să ocupăm spaţii.” Şi pentru a întări ideea că şi puţin poate ajunge, a spus: „nu am văzut niciodată pe un bucătar de pizza care, pentru a face pizza, să ia jumătate de kilogram de drojdie şi 100 de grame de făină, nu. Este contrariul. Drojdie, puţină, pentru a face să crească făina.”
Cât priveşte unde să îşi desfăşoare misiunea, Papa a spus onest: „Nu aş îndrăzni să vă spun la care periferii existenţiale trebuie să se îndrepte misiunea, pentru că în mod normal Duhul a inspirat carismele pentru periferii, pentru a merge în locurile, în ungherele de obicei abandonate. Nu cred că Papa poate să vă spună: ocupaţi-vă de aceasta sau de cealaltă. Ceea ce Papa poate să vă spună este asta: sunteţi puţine, sunteţi puţini, sunteţi ceea ce sunteţi, mergeţi în periferii, mergeţi la margini pentru a vă întâlni acolo cu Domnul, pentru a reînnoi misiunea de la origini, la Galileea primei întâlniri, a vă întoarce la Galileea primei întâlniri!” A încheiat spunând: „să nu uităm că atunci când este pus Isus în mijlocul poporului Său, poporul găseşte bucurie. Da, numai aceasta va putea să ne redea bucuria şi speranţa.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 799, Ultimul acces: 2026-10-20 06:10:31