Ungaria: Biserica românească din Cârstor şi-a sărbătorit hramul. Cei prezenţi au primit binecuvântarea PS Siluan[2017-03-28]de Iulian DumitrascuBiserica românească din Crâstor şi-a sărbătorit în 25 martie 2017 hramul. În acest context, PS Siluan a săvârşit Sfânta Liturghie în locaşul de cult în Duminica a IV-a din Postul Mare care a urmat praznicului Bunei vestiri. Răspunsurile liturgice au fost oferite de un grup de tineri de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Ilarion V. Felea din Arad. La slujbă au participat mai mulţi credincioşi şi copii din Crâstor şi din localităţi apropiate ca Giula, Micherechi şi Şărcad, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Au fost pomeniţi ctitorii, slujitorii şi binefăcătorii bisericii, dar şi Patriarhul Justinian Marina şi luptătorii pentru apărarea Bisericii Ortodoxe în timpul regimului comunist. Ierarhul a rostit un cuvânt în care şi-a exprimat bucuria de a putea lua parte din nou, la încă un hram al acestei Parohii Româneşti. Maica Domnului ne este învăţătoare în privinţa credinţei, a ascultării, smereniei şi purtării de grijă faţă de familia creştină, precum şi de toţi copiii din această lume. Evanghelia acestei duminici, prin pilda vindecării fiului lunatic, ne arată, de asemenea, unde putem găsi ajutor în probleme grele, de sănătate şi nu numai, pe care le întâmpină familia, în privinţa copiilor, atunci când aceasta este încununată şi de credinţă, a spus Episcopul Ungariei. Copiii prezenţi la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine, iar la final toţi participanţii au fost invitaţi la o agapă oferită din partea Parohiei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2026-10-20 03:05:41
|
Timp total: 0.04s...
[]:1