Emisiune filatelică de Paşti cu imagini din Catedrala Sf. Iosif[2017-04-06](c) Romfilatelia 201706.04.2017, Bucureşti (Catholica) - Dat fiind că în acest an credincioşii ortodocşi, romano-catolici şi greco-catolici celebrează la aceeaşi dată sărbătoarea Învierii Domnului, Romafilatelia a realizat o frumoasă emisiune de mărci poştale alcătuită din 2 timbre şi o coliţă dedicată Paştelui. Pe cele două timbre ale emisiunii sunt ilustrate două icoane: una reprezintă Răstignirea Mântuitorului, aparţinând Mănăstirii ortodoxe „Radu Vodă”, cealaltă Răstignirea Domnului, aparţinând Catedralei romano-catolice „Sfântul Iosif”, ambele din Bucureşti. Pe manşeta coliţei este reprezentată icoana Maica Domnului Îndurerată ce aparţine Mănăstirii „Radu Vodă”, iar pe timbrul coliţei este ilustrată icoana Învierea Domnului ce face parte din fondul iconografic al Schitului Darvari din Bucureşti. Imaginile din Catedrala Sf. Iosif, citim pe Angelus.com.ro, ilustrează crucifixul de pe perete lateral din dreapta şi icoana Răstignirii Domnului, pictată pe pânză şi amplasată deasupra altarului lateral din stânga. Catedrala „Sfântul Iosif” este Scaunul Arhiepiscopului Mitropolit de Bucureşti, suflul viu al comunităţii catolice din sudul României, monument istoric, cultural şi arhitectonic înscris în patrimoniul naţional şi european. Totodată, Romfilatelia a publicat şi un album filatelic, realizat în tiraj limitat de 403 exemplare şi echipat cu blocul special al emisiunii (conţinând 2 timbre nedantelate şi coliţa emisiunii) precum şi plicul „prima zi” având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur, ambele produse fiind numerotate de la 01 la 403. Produsul filatelic special (cu timbru de argint) este un concept exclusiv Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 353 de exemplare. Timbrul din argint este replică a mărcii poştale din coliţa emisiunii şi este inserat în acest produs, alături de certificatul de autenticitate şi blocul special de 3 timbre, numerotat de la 001 la 353. Mai multe detalii tehnice despre produsele filatelice speciale de Paşti 2017 sunt disponibile pe situl Romfilatelia. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 964, Ultimul acces: 2026-10-21 08:14:55
|
Timp total: 0.04s...
[]:1