Interviu cu autoarea meditaţiilor pentru Calea Crucii de la Colosseum (II)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Interviu cu autoarea meditaţiilor pentru Calea Crucii de la Colosseum (II)

[2017-04-13]

Anne-Marie Pelletier
13.04.2017, Roma (Catholica) - Anne-Marie Pelletier este profesoară asociată de litere moderne, doctor în ştiinţe religioase, biblistă şi câştigătoare a Premiului Ratzinger 2014. Papa Francisc i-a încredinţat meditaţiile de la Via Crucis de la Colosseum, care se va ţine în Vinerea Sfântă, 14 aprilie 2017. Agenţia Zenit i-a solicitat un interviu, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Redăm în continuare a doua parte a interviului.
– Într-o predică recentă, Papa Francisc a cerut o cercetare a cugetului: port crucea mea ca „o decoraţie”, ca „o bijuterie”? Isus îşi poartă crucea şi crucea îl poartă pe El. Noi cum trebuie să luăm crucea?
– Papa Francisc a pus bine accentul pe valoarea crucii. Crucea este cea mai bună mărturie pentru condiţia noastră de vulnerabilitate, a faptului că Dumnezeu acceptă să se unească cu noi şi să ne mântuiască. Dacă El a fost dat în mâinile oamenilor precum Caiafa şi Pilat în timpurile Sale, continuă să fie expus şi astăzi. El este expus mărturiei noastre, care nu întotdeauna este dată corect. De fapt, ştim că şi în ţinuturi creştine astăzi putem lua crucea în moduri diferite: să o revendicăm în faţa centurilor soldaţilor, sau să o folosim ca un semn distinctiv de fluturat în manifestaţii. Istoria învaţă că identitatea care creează distanţă de celălalt, la sfârşit îl exclude. În sfârşit ştim că în societăţile noastre de-creştinate, crucea este folosită ca bibelou folcloric.
Se ajunge ca toate acestea să devină ridicole, blasfematoare, deşi nu aceasta este intenţia… Ştim – şi o demonstrează mai mult ca oricând Pătimirea – că Dumnezeu suportă toate înjurăturile adresate de oamenii nesăbuiţi împotriva Lui. Aceasta este răbdarea, nebună, datorată unei gândiri divine, pentru ca gândirea lor în sfârşit să se deschidă şi ochii lor să vadă lumina adevărului pe care înainte îl dispreţuiau. Dar noi creştinii trebuie să fim deosebit de atenţi pentru a da mărturie despre adevărul crucii.
Biserica antică, prin gura Sf. Irineu, de exemplu, a reflectat marele paradox al Crucii pornind de la cuvintele lui Isaia: „Puterea este pe umărul său” (Isaia 9,5). Cruce care „este semn al împărăţiei Sale”. A fi creştini înseamnă a mărturisi că prin crucea lui Cristos răul este învins, moartea este învinsă în rădăcina sa, chiar dacă astăzi încă trăim într-un regim de speranţă, de aşteptare a victoriei triumfătoare la sfârşitul istoriei. A fi creştin înseamnă, ţinând ochii îndreptaţi spre cruce, a rezista la toate acele dificultăţi care ne fac să credem că există situaţii fără speranţă. Cu alte cuvinte înseamnă a merge cu Cristos pe drumul Său, fără a evita Golgota, încrezându-ne în faptul că relele din viaţa noastră şi din lume sunt cunoscute de Cristos, în dăruirea vieţii Sale pentru noi. Şi astfel, puterea Învierii Sale ne eliberează de frică şi de disperare. Toate acestea sunt rezumate în Scripturi de cuvintele „ceruri noi şi pământ nou”.
Mi se pare apoi că avem nevoie să căpătăm familiaritate cu crucea. Nu trebuie să uităm ceea ce ne învaţă istoria Pătimirii, micul episod cu Simon din Cirene. Nu ne spune deloc că acest om aşteaptă „mângâierea lui Israel”, cum a fost pentru Maria şi Simeon. Foarte probabil el a intersectat parcursul lui Isus fără a cunoaşte multe cu privire la drama care se juca în acele ore la Ierusalim. Totuşi, a luat pe umerii săi povara crucii. Şi ne învaţă cum să luăm crucea, care exercită compasiunea după care, spune textul din Matei 25, oamenii vor fi judecaţi la sfârşitul timpurilor: „Am fost flămând şi mi-aţi dat să mănânc, am fost străin şi m-aţi primit…” Astfel, ori de câte ori ajutăm o persoană mai necăjită, noi purtăm crucea lui Isus şi contribuim la victoria crucii lui Cristos în lumea noastră.
– Pentru prima dată un Papă încredinţează meditaţiile de la Colosseum unei laice, mame… Cum vedeţi femeile Crucii?
– Femeile însoţesc acest parcurs alături de bărbaţi. Într-un fel ele luptă ca şi bărbaţii pentru a intra în gândurile lui Dumnezeu. Astfel, „fiicele Ierusalimului” sunt privite de Isus: „Nu plângeţi pentru Mine, plângeţi pentru voi…” (Luca 23,28). Şi totuşi, în acel moment, femeile merg dincolo de bărbaţi. La picioarele crucii, aşa cum ştim, în afară de Ioan, sunt numai femeile. Ca de obicei, sunt acolo în tăcere, cu fidelitate prezentă, acolo, şi acolo unde există numai ruină şi dezastru. Femeile sunt şi acolo, alături de bărbaţi de data aceasta, în momentul înmormântării. Apoi vine sâmbăta care îi imobilizează pe toţi. Însă nu suficient, din moment ce se pregătesc miresmele pentru a onora trupul lui Isus, când vor veni zorile. Inima lor este cu siguranţă îngreunată, neştiind despre surpriza infinită care le aşteaptă; ele nu se grăbesc, spune Evanghelia, când a trecut sâmbăta. Dorinţă misterioasă, care contrastează cu marşul descurajat al discipolilor de la Emaus, în seara aceleiaşi zile, cuprinşi de dezamăgire. Şi astfel femeile sunt acolo, cele dintâi, ca să înveţe neprevăzutul, inimaginabilul, nemaiauzitul pe care Tatăl îl face Fiului. Toate acestea demonstrează că există bune motive pentru Biserică, în liturgia sa din Vinerea Sfântă, pentru a încredinţa unui glas feminin amintirea arzătoare a ultimelor ore ale lui Isus, până când îşi dă duhul pe cruce.
– Via Crucis la Colosseum nu este o devoţiune personală, este o rugăciune de „comunitate”, pentru Roma şi pentru milioane de persoane care o vor asculta prin intermediul mass-media: ce anume caracterizează această formă specială de rugăciune? Ce roade trebuie să aşteptăm?
– Roadele sunt secretul lui Dumnezeu! Nimic din ceea ce se întâmplă într-o astfel de celebrare nu intră în „marketing”… Ceea ce este sigur e că munca instrumentelor noastre multimedia de transmitere în aceste zile scoate în evidenţă ceea ce creştinii celebrează în aceste zile. Nu un eveniment care face parte numai din apanajul al adepţilor lui Cristos. Ci o Veste Bună, al cărei început se extinde la fiecare fiinţă umană. Nimeni nu este exclus de la acest adevăr. Creştinii trebuie să dea mărturie despre aceasta, fiind atenţi să nu închidă mâinile asupra acestui secret de har, nici măcar pentru a-l proteja împotriva celor care îl sfidează sau care vor să îl atace. Amintim că istoria Pătimirii descrie clar complicitatea tuturor – „evrei şi greci”, pentru a folosi cuvintele Scripturii – în condamnarea lui Isus. Astfel ştim şi că „evreii şi grecii”, bărbaţii şi femeile sub toate cerurile, sunt destinatarii Evangheliei morţii şi învierii lui Isus.
– Care a fost reacţia dvs. la cererea care a venit de la „Petru”?
– Prima reacţie: „Eu, Doamne?” Ca Matei, în pictura lui Caravaggio, când Isus îndreaptă degetul spre el, întrebându-se dacă a înţeles… Aşadar, surpriză şi ameţeli: aceea de a trebui să pun cuvintele, cuvintele mele, în locul Bisericii, o realitate care are scara creaţiei, din moment ce în pătimire are loc o re-creaţie, atunci când Isus vizitează viaţa noastră umană, până la moarte, în puterea vieţii lui Dumnezeu. Şi a doua reacţie, de data aceasta de bucurie, pentru că această misiune însemna voinţa lui „Petru” de a da glas unei femei în noaptea de la Colosseum, o strălucire care trăieşte în inima Bisericii ca şi credinţa lui Ioan în faţa misterului întrupării şi al răscumpărării: „Ceea ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii (…) Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină” (1Ioan 1,1-4).

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 869, Ultimul acces: 2026-10-20 11:29:46

Timp total: 0.04s...

[]:1