Artă şi spiritualitate, oferite tinerilor vrânceni participanţi la Concursul judeţean „Icoana în viaţa creştinului ortodox” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Artă şi spiritualitate, oferite tinerilor vrânceni participanţi la Concursul judeţean „Icoana în viaţa creştinului ortodox”

[2017-04-14]
de Iulian Dumitrascu

În contextul declarării de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2017 ca Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti, urmare hotărârii Permanenţei Consiliului Eparhial din data de 16.02.2017 Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul a organizat premierea tinerilor vrânceni participanţi la Concursul judeţean Icoana în viaţa creştinului ortodox, în cadrul Programului eparhial Vade mecum, juvenis!.
Astfel, în ziua de 7 aprilie 2017, 45 de elevi laureaţi ai competiţiei desfăşurate în biserica Parohiei Sfântul Nicolae – Nou din Focşani, alături de profesorii lor coordonatori, de Dnele inspector Raluca Trocaru şi Melania Emanuela Pătrăşcanu şi de Pr. prof. Cristian Marius Dima, Consilier eparhial, au participat la o vizită culturală organizată la Bucureşti, cu scopul de a face cunoscute elevilor obiectivele culturale de marcă şi reperele de spiritualitate ale capitalei României.
Itinerariul a debutat cu vizitarea Muzeului Naţional de Artă al României, Secţia Artă veche şi modernă românească, unde elevii, împărţiţi pe grupuri, au urmărit prezentări ale icoanelor şi ale altor obiecte liturgice, precum şi ale tablourilor marilor clasici români, făcute de profesorii de educaţie plastică ce au făcut parte din delegaţie.
Următorul popas a fost făcut pe Colina Bucuriei, unde tinerii vrânceni s-au închinat moaştelor Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov din Catedrala Patriarhală şi au admirat noua înfăţişare a Palatului Patriarhiei, clădire centenară cu un rol deosebit în viaţa religioasă şi politică a României. Elevii au admirat arhitectura şi noile mozaicuri, adresând întrebări despre activitatea cultural-misionară a Bisericii Ortodoxe Române.
Prânzul a fost din nou oferit la Seminarul Teologic Ortodox Bucureşti, partener în acest proiect, după care am invitat tinerii să meargă în biserica Mănăstirii Radu-Vodă, pentru a se reculege în ctitoria voievodului Alexandru al II-lea Mircea (1568-1577) şi a doamnei sale, Ecaterina, şi pentru a cinsti, după cuviinţă şi evlavie, pe Sfinţii Nectarie de Eghina şi pe Sfântul Efrem cel Nou, ale căror moaşte sunt păstrate în naosul bisericii, lângă mormântul vrednicului de pomenire Patriarh Justinian, comemorat de asemenea, în acest an, de Patriarhia Română.
Tot în ziua respectivă au fost vizitate şu alte obiective religioase şi laice.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 739, Ultimul acces: 2026-10-22 08:15:59