IPS Casian prezent la rugăciune şi la acţiuni culturale şi filantropice în Brăila[2017-04-22]de Sorin IoniţeBiserica româno-elenă Buna Vestire din Brăila devine în Săptămâna Luminată loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi care vin la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, pentru a gusta din apa sfinţită a izvorului aflat sub Sfântul Altar. În 21 aprilie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat mai întâi rânduiala de binecuvântare a apelor izvorului de sub altarul bisericii, informează Gabriel Molocea, consilier mass-media al Eparhiei. În continuare, ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Armonia al Casei de cultură a municipiului. După slujbă, la Teatrul Maria Filotti din Brăila, a avut loc vernisajul unei expoziţii pascale. În cadrul acesteia au fost expuse icoane, ouă încondeiate, obiecte tradiţionale şi aranjamente florale. Între exponate s-au aflat lucrări iconografice ale elevilor Liceului de Arte Hariclea Darclee dar şi ale persoanelor private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. La finalul manifestării, Corala Trison şi Corul Armonia au susţinut un concert de imne pascale. În partea a doua a zilei, IPS Casian a vizitat persoanele aflate în suferinţă de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Chriarhul le-a adus pacienţilor apă sfinţită, i-a binecuvântat şi le-a oferit daruri. În anul 1863, în timpul lucrărilor de aşezare a temeliei Bisericii Buna Vestire, unul dintre ctitori a avut un vis în urma căruia a descoperit izvorul natural ce are proprietăţi vindecătoare în ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii. Izvorul a fost închis într-o fântână, iar deasupra ei a fost construit Sfântul Altar. Aflat la o adâncime de cincisprezece metri, izvorul creşte în această perioadă, suprafaţa apei ajungând la doi metri. Numai în această zi preoţii deschid fântâna şi mulţi bolnavi vin din toată ţara pentru a lua agheasmă din apele ei, cu nădejdea şi credinţa că se vor vindeca. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 826, Ultimul acces: 2026-10-19 19:38:15
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1