Papa Francisc: Păstorul care nu se crede centrul istoriei ştie să renunţe[2017-05-30]Liturghie în capela Casei Santa Marta30.05.2017, Vatican (Catholica) - Adevăratul păstor ştie să se retragă în cel mai frumos mod din Biserica sa, ştiind că nu este centrul istoriei, ci un om liber, care a slujit fără compromisuri şi fără să devină stăpânul turmei încredinţate, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 30 mai 2017, în cursul dimineţii, în capela Casei Santa Marta din Vatican. La celebrarea euharistică au luat parte şi promoţia de preoţi 1992 din Dieceza de Iaşi şi Arhidieceza de Bucureşti. În centrul predicii s-a aflat prima lectură, luată din Faptele Apostolilor 20,17-27, despre care Pontiful a spus că s-ar putea numi „renunţarea unui Episcop”. Paul renunţă la misiunea de păstor al comunităţii din Efes, pe care a fondat-o chiar el, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. „Noi toţi, păstorii, trebuie să renunţăm. Vine un moment în care Domnul ne spune: mergi în altă parte, du-te acolo, vino aici sau vino la Mine. Este unul dintre paşii pe care trebuie să îi facă un păstor, trebuind totodată să se pregătească pentru renunţare în modul cel mai bun, nu doar pe jumătate. Păstorul care nu învaţă să se retragă este legat de turmă în mod greşit, fiind un ataşament care nu a fost purificat în vederea Crucii lui Isus.” Paul îi convoacă pe toţi prezbiterii din Efes şi în cadrul unui fel de „consiliu prezbiterial” îşi anunţă retragerea, Pontiful subliniind trei atitudini ale apostolului. În primul rând, afirmă că nu s-a sustras de la nimic pentru a le vesti cele folositoare şi a predica în public. Nu este vorba despre un act de vanitate – căci spune că este un păcătos, cel mai mare păcătos – ci „relatează faptele”. Şi – a continuat Papa Francisc – ceea ce va da multă pace unui păstor este retragerea cu sentimentul că nu a fost niciodată un păstor al compromisurilor, că „nu a călăuzit Biserica făcând compromisuri, că nu s-a sustras de la nimic”, „fiind nevoie de curaj pentru aceasta”. Cu referinţă la cea de-a doua atitudine, a evidenţiat motivaţia deplasării lui Paul la Ierusalim, spunând că este „împins de Duhul”, fără a şti ce va urma, însă „un păstor ştie că se află în mers”. „În vreme ce călăuzea Biserica, era decis să nu facă compromisuri; acum Duhul Sfânt îi cere să se pună în mişcare, fără să ştie ce se va întâmpla. Şi continuă, pentru că nu are ceva care să-i aparţină, nu a făcut din turmă proprietatea sa. A slujit. ‘Acum, Domnul vrea ca eu să plec. Eu mă duc, fără a şti ce mi se va întâmpla. Ştiu doar că, aşa cum îmi mărturiseşte Duhul Sfânt, din cetate în cetate mă aşteaptă lanţuri şi necazuri.’ Sfântul Paul ştia acest lucru. Nu era o ieşire la pensie ci mergerea într-un alt loc pentru a sluji Biserica, mereu cu inima deschisă pentru ascultarea glasului Domnului: las această misiune şi văd ce-mi cere Domnul. Şi astfel, un păstor fără compromisuri devine un păstor aflat pe cale, în mers.” Referindu-se la cea de a treia atitudine ce caracterizează comportamentul liber al Apostolului Paul, Pontiful a subliniat faptul de a nu considera preţioasă propria viaţă, de a nu se considera ca fiind centrul istoriei, al marii sau al micii istorii; el nu este punctul central ci un slujitor. Amintind zicala: „Cum trăieşti aşa mori; cum trăieşti aşa te retragi”, Papa a evidenţiat că Paul s-a retras fără compromisuri şi în mers, după cum se retrage un păstor. „Cu acest exemplu foarte frumos, să ne rugăm pentru păstori, pentru păstorii noştri, pentru parohi, pentru Episcopi, pentru Papa, astfel încât viaţa lor să fie fără compromisuri, o viaţă pe cale, o viaţă în care nu se consideră centrul istoriei, învăţând astfel să se retragă. Să ne rugăm pentru păstorii noştri.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 735, Ultimul acces: 2026-10-25 03:16:41
|
Timp total: 0.04s...
[]:1