Mii de pelerini la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mii de pelerini la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava

[2017-06-24]
de Andrei Pau

Mii de pelerini au participat în data de 24 iunie 2017 la hramul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou din Suceava, informează site-ul oficial al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
În ziua de cinstire a sfântului ocrotitor al lăcaşului de cult monahal, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu un sobor de ierarhi. Răspunsurile la strană au fost oferite de corul mănăstirii.
Din sobor au făcut parte:
Înaltpreasfinţitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului
Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor
Preasfinţitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord.
La slujbă au fost prezenţi părinţi stareţi şi stareţe din toate mănăstirile eparhiei sucevene, precum şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale. Credincioşii au avut ocazia să aducă cinstire moaştelor sfântului Ioan cel Nou. Acestea ce au fost aşezate într-un baldachin în curtea mănăstirii.
La final, după cuvântul de învăţătură, mulţimea preoţilor şi credincioşilor au pornit în procesiune prin oraşul Suceava.
Sărbătoarea de astăzi rememorează mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Albă la Suceava. Evenimentul a avut loc în anul 1415, sub domnia şi la iniţiativa domnitorului Alexandru cel Bun.
Ulterior, la data de 24 iunie 1589, ele au fost aşezate în noua Catedrală a Sucevei, ctitorită de Bogdan al III-lea şi fiul său, Ştefăniţă, denumită Sfântul Ioan cel Nou, numele sfântului său ocrotitor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 7089, Ultimul acces: 2026-10-19 00:22:10