Mons. Robu: Pentru România, UE înseamnă libertate şi dezvoltare. Dar să se respecte diversităţile

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Mons. Robu: Pentru România, UE înseamnă libertate şi dezvoltare. Dar să se respecte diversităţile

[2017-10-28]

Interviu cu IPS Ioan Robu
27.10.2017, Roma (Catholica) - Arhiepiscopul de Bucureşti, vice-preşedinte al Conferinţei Episcopale Române, analizează în următorul interviu pentru agenţia SIR, tradus de Cristina Grigore pentru Angelus.com.ro, etapa dificilă prin care trece Uniunea Europeană, şi subliniază imediat „valoarea adăugată” pe care UE o reprezintă pentru ţara sa. Observă, aşadar: „Biserica însoţeşte, în mod activ, drumul Europei unite”. În procesul de integrare creştinii ar trebui să aibă „o voce clară în promovarea demnităţii transcendente a persoanei umane”. Trebuie „să redescoperim valorile pe care popoarele noastre le au în comun”.
„În discursul său adresat şefilor de Stat şi de guvern, în luna martie a acestui an, Papa Francisc vorbea despre unitate a diferenţelor şi unitate în diferenţe, şi amintea că Părinţii fondatori puneau accent pe punerea în comun a resurselor şi talentelor fiecăruia. Iată, cred că Europa ar trebui să redescopere că este o comunitate de persoane şi de popoare, şi că fiecare ţară membră ar trebui să privească mai larg, pentru a vedea un bine mai mare care aduce beneficii tuturor”. Mons. Ioan Robu, Arhiepiscop de Bucureşti, reflectă împreună cu Agenţia SIR pornind de la titlul „(Re)thinking Europe” (Regândind Europa), dedicat dialogului care are loc în Vatican, promovat de COMECE (Comisia Episcopatelor din Comunitatea Europeană) şi de Sfântul Scaun.
– Un „dialog” voit de Biserica Catolică pentru a „regândi Europa”. Este încă timp – în ciuda crizelor actuale – pentru a relansa proiectul pentru o Europă unită, pacificată, solidară, deschisă spre lume? Cum se poate recâştiga încrederea cetăţenilor europeni?
– Da, cred cu putere că proiectul european ar putea şi ar trebui să fie relansat. Iar momentele de criză nu trebuie să ne descurajeze, ci dimpotrivă, ar trebui să le valorificăm ca pe nişte oportunităţi pentru a privi în urmă, pentru a vedea cât drum am parcurs deja, pentru a identifica ceea ce ne-a îndepărtat poate de la parcursul nostru, şi pentru a porni cu mai multă determinare spre scop, care nu este un punct de sosire, ci un drum de parcurs împreună. Este adevărat că încrederea cetăţenilor în instituţiile europene este în scădere. În România, de exemplu, dacă încrederea era de 67% în momentul intrării ţării noastre în UE, acum zece ani, acum e de 48%. Şi cred că este, înainte de toate, o problemă de identitate. Nimeni nu neagă avantajele pe care UE le-a adus cetăţenilor români şi dezvoltării ţării noastre, însă pentru mulţi e greu să se identifice cu actualul proiect european, care tinde spre o aplatizare culturală şi spre impunerea unui anumit portret-robot al cetăţeniei europene.
Europa nu este o sumă de norme care să fie respectate sau impuse, nici un manual cu proceduri de urmat. Este alcătuită din popoare, şi deci cred că trebuie să fie pus din nou în centru omul şi demnitatea sa transcendentă şi inalienabilă, să valorificăm împreună frumuseţea şi bogăţia unităţii în diversitate a culturilor şi tradiţiilor. Trebuie să redescoperim împreună valorile pe care popoarele europene le au în comun, pornind de la rădăcinile creştine ale continentului şi de la pilonii pe care Părinţii fondatori au construit Casa comună europeană: pe lângă centralitatea omului, solidaritatea, căutarea păcii şi a binelui comun, deschiderea spre lume şi spre viitor. Şi cred că un rol important în relansarea proiectului european şi pentru mărirea încrederii în instituţiile europene le au şcoala şi mass-media.
– În Europa am văzut ridicându-se noi bariere, Marea Britanie a făcut un pas înapoi, Catalonia vrea să se separe de restul ţării, experimentăm o întoarcere a particularismului. Cum consideraţi aceste fapte?
– Noi românii venim dintr-o istorie recentă care ne-a văzut închişi, izolaţi de restul Europei şi al lumii, pentru aproape 50 de ani. Iar primul lucru pe care românii l-au apreciat după căderea regimului Ceauşescu a fost libertatea, în particular libertatea de circulaţie. Din 2007, de când facem parte din Uniune, Europa a devenit şi casa noastră. La noi mai sunt încă sate unde oamenii nu îşi încuie casele cu cheia: au încredere unii în alţii. Barierele pe care le ridicăm în jurul nostru, ca persoane, comunităţi etnice, ţări, sunt semn de neîncredere, care ne face să îl privim pe celălalt nu ca pe un frate, şi ca pe o ameninţare.
Pare un paradox faptul că într-un timp în care ţările din Europa încearcă să (re)construiască împreună o casă comună, în interiorul lor sunt semne de fragmentare. Spun acest lucru gândindu-mă la Catalonia, la recentele referendumuri consultative convocate în Italia de Regiunile Lombardia şi Veneto, la vocile care în România ar vrea autonomie pentru o regiune cu populaţie majoritar maghiară. Atunci când ridicăm ziduri vizibile, le-am ridicat mai întâi în inima noastră: ziduri de neîncredere, de resentiment, chiar de ură. Trebuie să ne deschidem şi să căutăm căi de dialog care să ducă la o armonie constructivă, fără hegemonii distructive, la o convieţuire pacifică, la căutarea binelui comun.
– Ce raport poate fi între identitate – istorică, culturală, religioasă – şi construcţia politică a unei mari „case comune”?
– Această întrebare este foarte importantă. De fapt, cetăţenii Uniunii Europene ar trebui să vadă cu ochii lor, sau ar trebui ajutaţi să vadă în mod concret, că valorile comune (efective, concrete, „obiective”), pornind de la Bucureşti şi traversând întreaga Europă până la Londra, sunt mult mai numeroase decât diferenţele dintre popoarele europene. Pe de altă parte, trăim împreună în interiorul unui spaţiu geografic însufleţit de două milenii de creştinism… Acum cred că a sosit momentul pentru a reconstrui o Europă unită şi solidară punând accent mai degrabă pe ceea ce ne uneşte decât pe ceea ce ne divide, şi privind diferenţele mai degrabă ca pe o bogăţie decât ca pe un pericol pentru identitatea fiecărui popor.
– România a intrat în Uniune acum zece ani. Ce a însemnat pentru ţara Dvs această experienţă?
– Intrarea României în Uniunea Europeană a adus cu sine multe avantaje pentru cetăţenii români. Şi mă gândesc la libera circulaţie, care a favorizat şi posibilitatea, îndeosebi pentru tineri, de a frecventa diverse universităţi din Europa, de a face experienţe de muncă în diferite societăţi europene, de a se îmbogăţi cultural. Desigur, această libertate şi căutarea unei vieţi mai bune a favorizat o emigrare care ne îngrijorează, ca ţară şi ca Biserică.
Un alt avantaj este dezvoltarea economică, favorizată de ajutoarele pe care România le-a primit de la Uniune. Mă gândesc apoi la justiţie, şi în particular la rolul Curţii Europene pentru Drepturile Omului (care depinde de Consiliul Europei), care constituie într-un fel o garanţie a respectării drepturilor omului, printre care a libertăţii religioase. Noi înşine, ca Biserică, am recurs la Curtea europeană de la Strasbourg atunci când nu am găsit dreptate în ţara noastră: Arhidieceza de Bucureşti, în cazul blocului gigantic ilegal construit în apropierea Catedralei Sfântul Iosif; diferite parohii greco-catolice, în cazul negării restituirii edificiilor lor de cult.
– În schimb, ce probleme aţi întâlnit?
– De la Uniunea europeană ne aşteptăm la o mai mare atenţie faţă de culturile care o alcătuiesc. Europa nu va fi unită impunând ţărilor membre, sub influenţa laicismului anticreştin, norme care contrazic obiceiurile şi cultura lor. Şi mă gândesc la presiunile care se fac asupra României, de exemplu, pentru „a lărgi” definiţia familiei, sau pentru a echivala uniunile de fapt sau uniunile homosexuale cu familia naturală, pentru a impune teoria gender… Aşa cum spuneam, unitatea Europei este un drum de străbătut împreună, respectând diferenţele.
– Papa a vorbit de multe ori despre Europa, încurajând drumul UE. Ce rol poate avea Biserica în acest sens?
– Biserica însoţeşte, în mod activ, drumul Europei unite. În zilele noastre, Biserica ar trebui să fie o voce clară, simplă şi directă în promovarea demnităţii transcendente a persoanei umane în societatea europeană. Papa Francisc este omul potrivit la momentul potrivit. Ne rugăm pentru ca, ajutaţi de Maica Domnului şi de sfinţii patroni ai Europei, să poată suscita în creştinii de toate confesiunile curaj şi determinare în refacerea împreună a unei Europe unite şi deschise. Timpurile noastre sunt la fel de dificile aşa cum erau pe vremea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Atunci, o anumită parte a lumii începea să dispară; astăzi lumea noastă renaşte. Renaşterea şi moarte sunt momente dureroase, dar în acelaşi timp pline de speranţă.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-10-23 18:32:26

Timp total: 0.04s...

[]:1