‘Din totală ruină la o dezvoltare neaşteptată’ | Interviu al Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei pentru Albanian Daily News

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

‘Din totală ruină la o dezvoltare neaşteptată’ | Interviu al Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei pentru Albanian Daily News

[2017-10-27]

de Aurelian Iftimiu

Era începutul lui 1991 când Preafericitul Părinte Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei, Durresului şi al întregii Albanii, a fost desemnat Exarh Patriarhal în Albania. Într-un interviu exclusiv cu Albanian Daily News, Preafericirea Sa detaliază eforturile depuse pentru a reînvia Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, definitiv distrusă de regimul comunist din această ţară balcanică, începând cu 1967.
„În general, ne-am adunat în ruinele bisericilor, sub copaci sau în aer liber în toată ţara şi am fost martorul disperării şi al aşteptărilor”, spune Arhiepiscopul Anastasie meditând asupra provocărilor avute în încercarea de a dezvolta Biserica Ortodoxă din Albania, care, după cum mărturiseşte, l-a transformat într-un Cerşetor Internaţional.
„Am ştiut foarte clar că întotdeauna am cerut nu pentru mine, ci pentru ceva foarte important”, spune explicând că a trebuit să alerge în diferite direcţii pentru a îndeplini proiectele necesare: pentru a explica, pentru a convinge şi pentru a cere. „Am apelat la toţi prietenii mei din Europa, Statele Unite şi Australia, în căutarea de ajutor de la diferite fundaţii şi persoane. Mulţumesc lui Dumnezeu, a venit ajutor din toate părţile, ceea ce nu am aşteptat”, a zis Arhiepiscopul Anastasie.
El vorbeşte despre suspiciune, în special din cauza originii sale greceşti, greutăţi, neînţelegeri, acuzaţii şi calomnii cu care s-a confruntat de multe ori pe parcursul acestor ani. „În toate încercările şi dificultăţile, scăparea noastră şi mângâierea este certitudinea că dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?”, admite Arhiepiscopul Anastasie în interviul care urmează.
ADN: Preafericirea Voastră, cum s-a întâmplat de aţi fost ales Primat al Tiranei, Durresului şi al întregii Albanii, şi care v-a fost reacţia la început, atunci când religiozitatea renăştea în Albania după căderea regimului comunist?
Surprinderea a fost prima mea reacţie. Era începutul lui 1991 când am primit un apel în care Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, care este responsabilă cu purtarea de grijă şi sprijinirea Bisericilor Ortodoxe în dificultate, m-a rugat să fiu Exarh Patriarhal în Albania. La acea vreme, eram profesor de Istoria Religiilor la Universitatea Naţională din Atena, Arhiepiscop în Africa de Est pentru organizarea Misiunii Ortodoxe, şi moderator (preşedinte) al Comisiei şi Conferinţei pentru Misiune şi Evanghelizare a Consiliului Mondial al Bisericilor (studiile mele postuniversitare din Germania şi scrierile ulterioare au fost centrate pe religiile lumii şi mărturia creştină).
Am ajuns în Tirana în iulie 1991. După primul meu contact cu liderii politici, am început să vizitez marile oraşe şi numeroasele sate în care, în mod tradiţional, erau comunităţi ortodoxe. În general, ne adunam în ruinele bisericilor, sub copaci sau în aer liber pe tot cuprinsul ţării şi am fost martorul disperării şi aşteptărilor. Primul meu mesaj a fost „Îndrăznim să sperăm. Dumnezeul iubirii nu ne va abandona!” Primele cuvinte pe care le-am învăţat în albaneză – aveam deja 62 de ani – au fost salutarea pascală: „Krishti u Ngjall!” (Hristos a înviat!). Într-o Biserică, locul Arhiepiscopului, mai ales în cazul unic al unei Biserici care a fost distrusă total aşa cum a fost cazul Albaniei, nu era scaunul confortului, puterii şi slavei, ci un loc al slujirii cu duhul Crucii. Iisus Hristos a descris foarte clar această datorie: „Oricine va voi să fie întâiul, să fie cel din urmă, să fie slujitorul tuturor”.
ADN: Care au fost primii paşi făcuţi la acea vreme pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe a Albaniei şi de unde aţi avut puterea pentru a vă îndeplini misiunea? Cine/Care v-au fost sprijinitorii morali şi financiari?
Am început să slujim, să predicăm, să publicăm Biblia şi literatură creştină în limba albaneză. Am organizat o comisie, cu participarea unui preot mai în vârstă şi a unei persoane laice din fiecare sector principal pentru a reprezenta Biserica Ortodoxă în relaţiile publice. Am creat un seminar pentru pregătirea clerului la nivel local. De vreme ce nu aveam clădirile şi facilităţile necesare, am închiriat un hotel în Durres şi am început acolo cu multe greutăţi. Am acceptat persoane care terminaseră cel puţin liceul. Cu harul lui Dumnezeu, în timpul slujirii mele aici, am educat, hirotonit şi sprijinit mai mult de 160 de preoţi albanezi.
Atunci când am început, nu am avut promisiuni nici pentru un buget financiar, nici pentru o echipă de persoane care să mă ajute. Am acceptat această aventură provocatoare cu o credinţă spontană în Dumnezeu şi cu liberă ascultare faţă de Biserică. Singurul lucru care era sigur pentru mine din punct de vedere financiar era pensia mea de la Universitatea din Atena. Pentru a duce la îndeplinire proiectele necesare, a trebuit să alerg în diferite direcţii pentru a explica, pentru a convinge şi pentru a cere. Am apelat la toţi prietenii mei din Europa, Statele Unite şi Australia în căutarea unui ajutor din partea diferitelor fundaţii şi persoane. Mulţumesc lui Dumnezeu, ajutorul a venit din locuri din care nu mă aşteptam. De dragul dezvoltării Bisericii Ortodoxe din Albania, am devenit un „Cerşetor Internaţional”, însă prin asta ştiam foarte clar că întotdeauna am cerut pentru ceva foarte important şi nu pentru mine.
În ceea ce priveşte întrebarea „de unde primeaţi puterea pentru a vă îndeplini misiunea”, trebuie să vă reamintesc că întreaga mea viaţă este bazată pe certitudinea că Suprema Realitate din univers este Dumnezeul iubirii. Întotdeauna îmi aduc aminte de acest verset minunat de la Sfântul Ioan Evanghelistul: „Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în El”. Sunt convins că această definiţie a Realităţii Supreme este cea mai importantă şi este mereu relevantă şi o sursă de inspiraţie. Desigur, ştiu că există mulţi oameni care nu cred în Dumnezeu, cu atât mai mult într-un Dumnezeu al iubirii, şi poate aceşti oameni sunt suspicioşi când ne aud vorbind despre credinţa noastră. Le respect libertatea de a avea propriile păreri, dar nu încetez de a fi insuflat de credinţa mea creştină, prin certitudinea prezenţei lui Hristos la fiecare etapă a eforturilor noastre. Cred cu toată inima că cel mai important lucru pe care îl putem oferi şi experimenta în viaţa noastră este iubirea. Că cel mai esenţial efort al Bisericii este acela de a fi un atelier al iubirii care iradiază din iubirea lui Dumnezeu.
De multe ori în toţi aceşti ani ne-am confruntat cu suspiciune (în special din cauza originii mele greceşti), greutăţi, neînţelegeri, acuzaţii şi reproşuri. În toate încercările şi dificultăţile, scăparea şi mângâierea noastră a fost certitudinea că „Dacă Dumnezeu este cu noi cine poate fi împotriva noastră?” şi, mai ales, experienţa Sfântului Pavel care scria „Pot totul întru Hristos care mă întăreşte”. Înţeleg că această limbă poate fi ciudată pentru oamenii care au convingeri religioase diferite; am menţionat acest lucru numai ca semn că există o zonă de credinţă şi experienţă care oferă putere spirituală pentru a depăşi obstacolele şi necazurile. Credinţa şi rugăciunea rămân puterea tainică a oricăruia care încearcă să aibă o relaţie cu Dumnezeu şi să slujească. În aceste eforturi, nu am fost singur. În aceşti 25 de ani am avut diferiţi colaboratori excelenţi, majoritatea din rândul localnicilor, dar şi aproximativ 4-6 clerici şi 5-8 laici din ţări străine, persoane cu un duh de iubire şi jertfelnicie.
ADN: Este un eveniment istoric important faptul că o nouă etapă a Bisericii Ortodoxe a început odată cu crearea statului albanez în 1912. Obţinerea independenţei politice a adus solicitări repetate care vizau independenţa tuturor comunităţilor religioase faţă de centrele care erau în alte ţări. Cum consideraţi acea perioadă?
Era un lucru firesc de aşteptat (de vreme ce popoarele balcanice au obţinut autocefalia de la Patriarhia Ecumenică). Era imperativ ca această autocefalie să se realizeze în conformitate cu tradiţia bisericească şi procedura adecvată. Era necesară păstrarea identităţii istorice globale ca membru al Ortodoxiei, precum şi expresia sa locală în statul albanez. Soluţia a fost în cele din urmă concretizată după acordul reciproc din partea Patriarhiei Ecumenice şi al autorităţilor albaneze prin oferirea canonică a autocefaliei în aprilie 1937. După cum se menţionează foarte clar în primul articol al statutului său: „Biserica Ortodoxă Autocefală a Albaniei, avându-L ca Întemeietor şi Cap pe Domnul şi Dumnezeu nostru Iisus Hristos, este o instituţie divină ca o prezenţă şi manifestare a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică, rămânând unită integral cu Patriarhia Ecumenică şi cu toate Bisericile Ortodoxe Autocefale surori şi păstrează neschimbate izvoarele credinţei, adică Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie şi Sfintele Canoane Apostolice şi Sinodale”
În tradiţia ortodoxă, avem un sistem sinodal; nicio Biserică „Autocefală” nu este independentă în sensul unei instituţii laice. Există multe relaţii interne continue şi o interdependenţă. După cum s-a subliniat şi la Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei din Creta, 2016, „Bisericile Ortodoxe Autocefale nu reprezintă o confederaţie de Biserici, ci Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”. Unitatea Bisericii Ortodoxe este bazată în principal pe Sfânta Euharistie şi pe continuitatea succesiunii apostolice a episcopilor ei.
În acest cadru teologic, restaurarea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei, după distrugerea ei completă de către regimul ateist, a trebuit să fie realizată în conformitate cu tradiţia şi etosul ortodox. Patriarhia Ecumenică, care a oferit autocefalia Bisericii din Albania, a avut iniţiativa restaurării acestei Biserici anihilate. Totul a decurs în mod adecvat din punct de vedere eclezial; acest lucru este foarte bine ştiut, nu doar în cercurile ortodoxe, ci în general în întreaga lume creştină.
ADN: În data de 22 noiembrie 1967, Albania a fost declarată oficial un stat ateist – singurul de acest tip în lume şi în istorie. În acest stat, toate formele de expresie religioasă au fost interzise prin constituţie. Sute de biserici au fost demolate şi multe au fost întrebuinţate în alte scopuri. Cum aţi trăit această perioadă dificilă prin care a trecut poporul albanez? Care au fost unele dintre eforturile şi realizările din demersul pentru restaurarea Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei?
Trăind în afara Albaniei, am urmărit cu multă durere şi îngrijorare persecuţia ateistă îngrozitoare din Albania. Să distrugi nu doar clădirile religioase ci şi credinţa din inimile oamenilor a fost cea mai înfricoşătoare nedreptate. Să dezrădăcinezi din conştiinţa poporului credinţa religioasă a fost într-adevăr o crimă împotriva umanităţii. Aveam certitudinea că Dumnezeu va face o minune ca libertatea religioasă să fie asigurată încă o dată în Albania.
În ceea ce priveşte efortul meu, pe lângă ceea ce am menţionat mai înainte despre pregătirea cetăţenilor albanezi pentru slujba Bisericii, adaug faptul că în anii care au urmat am ridicat Academia Teologică Învierea lui Hristos din Shen Vlash, Durres, şi două licee cu numele Sfintei Cruci, toate cu facilităţi, precum şi o şcoală de muzică bizantină. O prioritate în conformitate cu standardele Ortodoxiei a fost crearea şi dezvoltarea Sfântului Sinod. Astăzi, el este compus din Arhiepiscop, şase mitropoliţi şi un episcop. Doi alţi paşi importanţi au fost ratificarea Statutului Bisericii Ortodoxe Autocefale a Albaniei şi a Acordului cu Guvernul albanez, care a devenit lege de stat (nr. 10057/22 ianuarie 2009); acestea reprezintă documentele legale de bază ale Bisericii noastre.
În această perioadă, am reuşit să înălţăm mai mult de 150 de noi biserici, mari şi mici. În plus, încă 60 de monumente culturale – biserici şi mănăstiri – au fost restaurate şi alte peste 160 de biserici au fost reparate. De asemenea, peste 70 de clădiri au fost construite sau renovate pentru a deveni grădiniţe, şcoli, centre de tineret, ateliere şi clinici. În total au fost peste 450 de proiecte de construcţie. Zeci de cărţi de teologie şi spiritualitate, precum şi diferite periodice au fost publicate de tipografia noastră privată. Asociaţii de tineret, femei şi intelectuali au fost înfiinţate; de asemenea, un post radio a fost înfiinţat pentru a creşte mai departe viaţa şi mărturia creştină.
În toţi aceşti ani, a rămas o singură problemă decisivă: asigurarea continuării tuturor acestor eforturi pe viitor din punct de vedere financiar. Acest vis a fost cel mai dificil de îndeplinit. Cu puterea lui Dumnezeu, în 2016, am reuşit să finalizăm o hidrocentrală lângă Librazhd. Acest proiect are patru caracteristici cheie: îndeplineşte toate standardele de mediu; utilizează numai surse de energie regenerabilă; ajută la dezvoltarea infrastructurii Albaniei prin contribuţia la energia disponibilă; are o perspectivă socială evidentă: prin veniturile sale vom putea continua demersurile noastre spirituale, filantropice, educaţionale şi sociale.
ADN: În afară de religie, v-aţi mai implicat şi în alte proiecte de sprijinire a populaţiei obişnuite a cărei situaţii era dificilă în acea perioadă?
În perioadele de mare criză (1992, 1994, 1997 etc.) am încercat să atenuăm suferinţa oamenilor. Am oferit mult ajutor umanitar, furnizând tone de alimente, haine şi medicamente. Am pus un accent important pe educaţia generală evidenţiată prin stabilirea a aproximativ 30 de şcoli de toate nivelurile: grădiniţă, şcoală elementară, liceu, institute de educaţie tehnică şi un Colegiu universitar cu numele Logos. În aceşti ani, am oferit peste 30,000 de burse anuale şi peste 11.000 de copii şi studenţi au fost ajutaţi în perioada lor de studii.
În domeniul asistenţei medicale, Centrul nostru de Diagnostic Medical Buna Vestire din Tirana oferă servicii de asistenţă medicală prin contribuţia unor doctori renumiţi şi a echipamentului medical modern. Mai mult de 2 milioane de vizite şi milioane de analize au fost efectuate în aceşti 17 ani de funcţionare. Alte programe medicale au fost organizate pentru a servi oamenilor din unele oraşe şi din zona rurală. De asemenea, am dezvoltat şi sprijinit o serie de programe sociale, inclusiv proiecte de dezvoltare a zonelor montane.
Un alt efort important a fost făcut în 1999, când mii de refugiaţi au ajuns în Albania din Kosovo. Biserica noastră, în cooperare cu alte Biserici Europene, a sprijinit şi găzduit peste 33.000 de refugiaţi. Acestea sunt numai o parte dintre eforturile concrete pe care le-am realizat, dar nu este posibil să detaliem în acest interviu.
În diferitele departamente, fundaţii şi instituţii ctitorite de Biserică, peste 800 de persoane sunt angajate şi au lucrat în aceşti ani, la care se adaugă personalul care a lucrat la firmele de construcţii folosite pentru diferitele programe ale Bisericii din ultimii 25 de ani, acest număr creşte semnificativ, iar acest lucru oferă o privire asupra contribuţiei sociale şi financiare a Bisericii la dezvoltarea ţării. În concluzie, Biserica noastră a contribuit substanţial la reconstrucţia şi la dezvoltarea socială şi spirituală a Albaniei.
ADN: Care sunt relaţiile şi colaborările Bisericii Ortodoxe din Albania la nivel internaţional?
Participăm deplin la toate activităţile Bisericilor Ortodoxe. Contribuţia Bisericii noastre a fost foarte importantă la Sinaxele (întâlnirile speciale) Întâistătătorilor de Biserici Ortodoxe din ultimii ani şi, în special, la Sfântul şi Marele Sinod al Ortodoxiei care a avut loc în Creta în luna iunie 2016. Biserica noastră a devenit membră a Conferinţei Bisericilor Ortodoxe (Geneva), Consiliul Mondial al Bisericilor (Geneva), precum şi a Conferinţei Mondiale pentru Religii şi Pace (New York). Este cunoscut faptul că în toate aceste organizaţii internaţionale am avut o participare activă (la Conferinţa Bisericilor Europene am fost vicepreşedinte, la Consiliul Mondial al Bisericilor, am fost preşedinte, iar la Conferinţa religiilor pentru pace, preşedinte de onoare).
ADN: Albania este lăudată pentru armonia religioasă dintre oameni în întreaga ţară. Cum consideraţi acest lucru? Care este rolul Preafericirii Voastre în acest demers?
Chiar şi înainte de a ajunge în Albania, am fost un membru al „Grupului teologic pentru dialog cu oamenii de alte credinţe şi ideologii” al Consiliului Mondial al Bisericilor. Aici, în Albania, suntem într-un continuu „dialog pentru viaţă”, cu profund respect pentru fiecare persoană umană indiferent de ideile sau convingerile sale religioase sau filosofice. Din primul an, am lucrat pentru relaţii cordiale cu liderii celorlalte comunităţi religioase. Am avut iniţiativa creării Societăţii Biblice Intercultice. De asemenea, am înfiinţat Consiliul Interreligios din Albania şi am devenit membru al Conferinţei Mondiale a Religiilor pentru Pace. În general, am încercat să promovăm nu doar toleranţa, ci colaborarea fraternă şi coexistenţa armonioasă. Acest lucru a fost recunoscut în mod oficial de către autorităţile de stat. Armonia religioasă din Albania este rodul concret al eforturilor conştiente şi conştiincioase din toţi aceşti ani din partea tuturor comunităţilor religioase. Acest lucru trebuie să continue să constituie un activ spiritual al societăţii albaneze.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 870, Ultimul acces: 2026-10-23 06:56:56

Timp total: 0.04s...

[]:1