Papa i-a indemnat pe nepoti sa nu isi uite radacinile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2024 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Papa i-a îndemnat pe nepoți să nu își uite rădăcinile

[2020-07-27]
Papa Francisc
După rugăciunea mariană Îngerul Domnului, recitată împreună cu credincioșii din Piața San Pietro, în ziua de duminică, 26 iulie 2020, Papa Francisc a amintit că în această zi, Biserica îi comemorează liturgic pe Sfinții Ioachim și Ana, părinții Preacuratei Fecioare Maria și bunicii lui Isus. În acest context, Pontiful i-a îndemnat pe copii și tineri să nu își uite rădăcinile și să își folosească fantezia pentru a-și exprima iubirea față de bunici, în acest timp de pandemie. Comparându-i pe tineri cu copacii gata să crească, ale căror rădăcini solide sunt reprezentate de bunici, Sfântul Părinte i-a îndemnat pe nepoți să nu își uite bunicii, mai ales în această perioadă de pandemie, cerându-le să își exprime afecțiunea față de bunici și să își folosească imaginația astfel încât să găsească modalități de contact cu bunicii, pentru ca aceștia să nu se simtă singuri.

Pontiful și-a îndreptat gândul mai ales către oaspeții caselor de bătrâni, sugerându-le tinerilor să vadă în aceste persoane pe proprii bunici și să nu îi lase singuri, îndemnându-i să folosească noile tehnologii – precum apelurile telefonice video, mesajele – atunci când nu este posibilă vizitarea lor din cauza restricțiilor sanitare în contextul actualei pandemii. „Ei sunt rădăcinile voastre. Un pom smuls din rădăcini nu crește, nu înflorește și nu rodește. De aceea este importantă uniunea, legătura cu rădăcinile voastre”, a mai spus Pontiful, citându-l pe poetul argentinian Francisco Luis Bernárdez (1900-1978) care, într-una din poeziile sale spune că florile copacilor provin din rădăcinile acestuia, aflate sub pământ.
Papa Francisc l-a citat pe poetul argentinian și în cadrul călătoriei apostolice în Irlanda, în zilele de 25 și 26 august 2018, cu ocazia celei de-a IX-a Întâlniri Mondiale a Familiilor. În discursul din cadrul vizitei la pro-Catedrala din Dublin, din 25 august 2018, Papa a spus: „În urmă cu câteva luni, cineva mi-a spus că ne pierdem capacitatea de a iubi. Lent, dar în mod decis, uităm limbajul direct al unei mângâieri, forța duioșiei. Pare că acest cuvânt – duioșie – a fost scos din dicționar. Nu va putea exista o revoluție a iubirii fără revoluția duioșiei! Prin exemplul vostru, fie ca fiii voștri să fie călăuziți să devină o generație mai grijulie, mai iubitoare, mai plină de credință, pentru reînnoirea Bisericii și a întregii societăți… Lăsați ca iubirea voastră să își adâncească rădăcinile! Să nu uităm c㠑tot ceea ce a înflorit pe copac / trăiește din ceea ce zace îngropat'” (F. L. Bernández, sonet „Si para recobrar lo recobrado”). (Anca Mărtinaș pentru Vatican News Romania)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 645, Ultimul acces: 2024-04-20 22:53:30